Echipa orădeană de baschet masculin CSM Oradea s-a reunit luni, în vederea începerii pregătirilor pentru abordarea noului sezon competiţional. La primul antrenament, condus de tehnicianul Cristian Achim, au fost prezenţi însă numai 6 din cei 14 jucători care vor alcătui lotul echipei pentru următorul sezon competiţional.
Au fost prezenţi, astfel, la Arena "Antonio Alexe", Milos Pesic, Ivan Stefanovic, Silviu Lupusavei, Sasha Topchov, William Franklin şi Rareş Paşca.
Până în data de 10 august, când se va alătura ultimul baschetbalist, americanul Jeremy Hunt vor reveni la antrenamente, treptat, şi ceilalţi jucători.
Miercuri, 8 august, baschetbaliştii orădeni vor pleca în cantonament în Ungaria, la Debrecen, unde vor sta 10 zile şi unde vor pune accentul pe pregătirea fizică, pigmentată însă şi cu antrenamente tehnico-tactice, după cum a declarat antrenorul Cristian Achim.
În noua ediţie de campionat, echipa orădeană de baschet va avea 7 jucători străini şi nu 6, cum se anunţase iniţial, fiindcă între timp s-a revenit asupra menţinerii în lot a lituanianului Gediminas Navickas.
Astfel, antrenorul Cristian Achim va avea în subordine 14 jucători în ediţia de campionat 2012-2013. Pe lângă cei 7, din lot vor mai face parte: Nemanja Maric, Jeremy Hunt, Bogdan Ţibârnă, Lazar Laszlo, Andrei Pascu, Horia Hora şi Andrei Ciordaş.
"Sper să avem un sezon bun şi ne dorim foarte tare să vină lumea la sală, poate şi într-un număr mai mare decât sezonul trecut. Oricum, vrem să le mulţumim frumos pentru că sunt alături de noi", a declarat antrenorul Cristian Achim, la reunirea echipei.