După succesul de la Mediaş, baschetbaliştii orădeni componenţi ai clubului CSM vor disputa miercuri, în deplasare, la Târgu Mureş, jocul rămas restant din turul campionatului din compania formaţiei locale BC Mureş.

"Întâlnim o echipă puternică pe faza ofensivă, media lor de puncte marcate ne scuteşte de prea multe comentarii dacă e să vorbim despre principala calitate a Mureşului. De asemenea, adversarii noştri vin după o victorie impresionantă, la 20 puncte diferenţă în faţa Ploieştiului. Sunt foarte periculoşi în special atunci când evoluează pe teren propriu. În ceea ce ne priveşte nu trebuie să ne gândim la potenţialul ofensiv redutabil al adversarului. Vom merge la Târgu-Mureş cu un plan de joc, cu scopul de a respecta ceea ce pregătim şi să punem în aplicare aceste lucruri. Trebuie să ne facem jocul obişnuit", a declarat noua achiziţie a orădenilor, jucătorul Reinar Hallik.

Meciul cu BC Mureş, de miercuri, din cadrul etapei a IX-a a Ligii Naţionale, va debuta de la ora 19.30, va avea loc în Sala Sporturilor din Târgu Mureş şi va putea fi urmărit pe micul ecran pe canalul Digi Sport.

În clasament, cele două formaţii sunt vecine de clasament. Dacă BC Mureş ocupă locul II, cu 31 de puncte, CSM Oradea se situează pe poziţia a V-a, cu 30 de puncte.