După înfrângerea de pe teren propriu, din faţa piteştenilor, de săptămâna trecută, echipa orădeană de baschet masculin CSM revine în campionat şi în acest sfârşit de săptămână a făcut deplasarea la Tg. Jiu pentru confruntarea cu formaţia Energia Rovinari, din cadrul etapei a X-a a campionatului Diviziei A.

Meciul dintre cele două formaţii este programat duminică, de la ora 20, la Sala Sporturilor din Tg. Jiu, urmând a fi arbitrat de Laurenţiu Grigoraş, Fabiana Niţu şi Vlad Potra. Comisar din partea Federaţiei Române de Baschet a fost desemnat Ion Olaru.

Jocul, care va putea fi urmărit şi pe micile ecrane, în transmisiune directă pe canalul Digi Sport, va opune echipei orădene, situată pe locul al VI-lea, cu 15 puncte, formaţia din Rovinari, situată pe poziţia a XI-a, cu 13 puncte.

În primele 9 etape, orădenii au acumulat 6 victorii şi 3 înfrângeri, în timp ce cei de la Energia Rovinari au la activ 4 succese şi 5 înfrângeri.

Meciul din Gorj se anunţă unul dificil pentru orădeni, având în vedere că şi în campionatul trecut au întâmpinat probleme pe terenul acestei echipe, de asemenea, şi pe motivul că este recunoscută dârzenia cu care gazdele evoluează la Tg. Jiu, înregistrând rezultate bune şi-n noua ediţie de campionat.

Cu toate acestea, jucătorii orădeni, în frunte cu antrenorul Cristian Achim, au făcut deplasarea la Tg. Jiu chitiţi să recupereze punctele pierdute etapa trecută, pe teren propriu.

Etapa a X-a a campionatului Diviziei A la baschet masculin a debutat vineri, cu jocurile U Mobitelco Cluj - Politehnica Iaşi, scor 121-44, şi BC Mureş - CSS Giurgiu, scor 97-79, sâmbătă fiind programate alte trei dispute, între care şi partida liderului, BC Timişoara, la Miercurea Ciuc.

Duminică, alături de meciul orădenilor, mai e programată o confruntare, la Bucureşti, între Dinamo şi Atlassib Sibiu, pentru ca ultimul joc al etapei să se desfăşoare luni, de la ora 20, la Craiova, în transmisiune directă pe Digi Sport, între echipa locală SCM Universitatea şi multipla campioană, CSU Asesoft Ploieşti.


Etapa a X-a a Diviziei A la baschet masculin:

Vineri:

U Mobitelco Cluj - Politehnica CSS Unirea Iaşi 121-44
BC Mureş - CSS Giurgiu 97-79

Sâmbătă:

Ora 18 BCM U Piteşti - CS Otopeni
Ora 18 Gaz Metan Mediaş - CSM Bucureşti
Ora 20 BC PH Csikszereda M. Ciuc - BC Timişoara (Digi Sport)

Duminică:

Ora 18 CS Dinamo - CSU Atlassib Sibiu (TVR 3)
Ora 20 CS Energia Rovinari - CS Municipal Oradea (Digi Sport)

Luni:

Ora 20 SCM Universitatea Craiova - CSU Ploieşti (Digi Sport)


Clasament:

1. BC Timişoara 17 p
2. U-Mobitelco BT 17 p
3. BC Mureş 17 p
4. CSU Ploieşti 16 p
4. CSU Atlassib Sibiu 16 p
6. CS Municipal Oradea 15 p
7. CS Gaz Metan Mediaş 15 p
8. CS Municipal Bucureşti 14 p
9. SCM Universitatea Craiova 13 p
10. CS Dinamo 13 p
11. CS Energia Rovinari 13 p
12. BCM U Piteşti 12 p
13. CSS Giurgiu 12 p
14. CS Otopeni 11 p
15. BC PH Csikszereda M. Ciuc 10 p
16. Politehnica CSS Unirea 10 p