După victoriile în faţa formaţiei SCM Universitatea Craiova, care le-au adus baschetbaliştilor de la CSM Oradea pentru a doua oară consecutiv prezenţa în semifinalele Ligii Naţionale, "roş-albaştrii" vor mai susţine încă două serii de jocuri din actuala ediţie de campionat, urmând a disputa, astfel, semifinalele şi una dintre finale, finala mare sau cea mică, în funcţie de rezultatele din semifinale.

Mai întâi, în semifinalele Campionatului Naţional, jucătorii orădeni vor întâlni formaţia BC Mureş Târgu Mureş, cea care în sferturi a dispus cu scorul general de 3-1 de BCM U Piteşti.

Formaţia mureşeană a ocupat locul al III-lea la finalul sezonului regulat, astfel, fiindcă CSM s-a situat pe II, orădenii vor beneficia de găzduirea jocului al cincilea, decisiv, dacă va mai fi nevoie.

Şi confruntările din semifinale se vor desfăşura tot după sistemul "cel mai bun din cinci partide". Primele două meciuri vor avea loc la Oradea, marţi, 13 mai, şi miercuri, 14 mai, ambele cu începere de la ora 18.45. Partidele cu numerele 3 şi 4 vor avea loc la Târgu Mureş, pe 20 şi 21 mai, iar meciul al cincilea, dacă va mai fi nevoie de el, se va desfăşura la 25 mai, la Oradea.

"Este o serie dificilă pentru noi, cu o echipă redutabilă, care dispune de jucători cu o experienţă la un nivel foarte înalt. Avem însă şi noi atuurile noastre. Suntem foarte ambiţioşi, nu ne mulţumim cu accederea în semifinale. Nimeni nu se gândeşte decât la calificarea în finală, avem o foarte mare foame de victorii. Ţtim că Mureşul dispune de jucători experimentaţi, inteligenţi, cu abilităţi pentru aruncările de la distanţă, care pot face diferenţa individual. Nu uităm că formaţia mureşeană a disputat finala ediţiei trecute şi ea constituie una dintre cele mai periculoase adversare din campionat. Consider că şansele sunt egale, dar, în acelaşi timp, sunt şi convins că ne putem impune", a declarat Cristian Achim, antrenorul echipei orădene CSM.

Baschetbaliştii de la CSM Oradea se află în aceste zile în programul normal de antrenamente, pregătind cu atenţie primele două dispute BC Mureş, cu dorinţa de a face primii paşi în atingerea obiectivului propus, de a disputa finala.

"Eu cred că ştim foarte bine ceea ce trebuie să facem în partidele cu Mureşul. Cred că dacă vom juca la valoarea noastră şi dacă vom reuşi să facem ceea ce ştim, ne stă la îndemână să obţinem calificarea în finală. Va fi o luptă foarte grea, care se poate întinde pe durata a cinci meciuri, iar atuul nostru poate fi terenul propriu, unde trebuie să câştigăm. Tocmai de aceea, ne propunem să obţinem două victorii în primele două partide", a declarat, la rândul său, managerul echipei CSM, Şerban Sere.

Biletele pentru meciurile de marţi şi miercuri, de la ora 18.45, de la Arena "Antonio Alexe", costă 10 lei / meci şi s-au pus deja în vânzare la sediul clubului CSM, de pe strada Primăriei.

Meciurile vor fi transmise în direct de Digi Sport.