După jocul din cupă, de la Bucureşti, echipa orădeană de baschet masculin CSM o are din nou ca adversară pe formaţia bănăţeană BC Timişoara, de această dată pe teren propriu, într-un meci rămas restant din cadrul tapei a XVIII-a a campionatului Diviziei A.

Partida CSM Oradea - BC Timişoara este programată sâmbătă, de la ora 18, la Arena "Antonio Alexe" şi se constituie într-un joc extrem de important pentru cele două combatante aflate pe poziţiile superioare ale clasamentului, dar care ţintesc cât mai sus.

"Va fi un meci foarte greu, pentru că au individualităţi foarte bune, dar ne-am pregătit bine pentru meci şi suntem decişi să câştigăm", a declarat Sasha Topchov.

La rândul său, Milos Markovic recunoaşte valoarea adversarului şi gradul ridicat de dificultate al partidei. "Vom juca cu cea mai bună echipă din ligă şi chiar dacă sunt favoriţi vom încerca să-i batem", a precizat acesta.

Înaintea disputei, antrenorul Cristian Achim nu se confruntă cu probleme de efectiv, tot lotul fiind valid. Dorinţa de revanşă după înfrângerea de la Bucureşti, din semifinalele cupei, scor 74-77, este mare, iar jucătorii şi staff-ul tehnic aşteaptă şi revenirea valorică a lui Nemanja Maric, care traversează o perioadă mai puţin fastă din acest punct de vedere în ultima perioadă. "Orice jucător are momente bune şi mai puţin bune în cariera sa. Noi îl aşteptăm pe Nemanja să revină tocmai la acest meci cu Timişoara, pentru că şi în faţa publicului motivaţia este altă", a declarat Sasha Topchov.

În clasament, în acest moment, CSM Ordea ocupă locul VII, cu 31 de puncte, iar BC Timişoara, poziţia a III-a, cu 33 de puncte.


Restanţă, etapa a XVIII-a (sâmbătă, ora 18):

CS Municipal Oradea - BC Timişoara (Digi Sport)
Sala: Arena "Antonio Alexe"
Arbitri: Laurenţiu Grigoraş, Fabiana Niţu, Vlad Potra
Comisar: Poenaru Eugen


Clasament:

1. U-Mobitelco BT 15/5 35 p
2. CS Gaz Metan Mediaş 16/4 35 p
3. BC Timişoara 15/3 33 p
4. BC Mureş Tg. Mureş 13/7 33 p
5. CS Municipal Bucureşti 13/7 33 p
6. CSU Ploieşti 12/7 31 p
7. CS Municipal Oradea 12/7 31 p
8. CSU Atlassib Sibiu 11/8 30 p
9. BCM U Piteşti 10/10 30 p
10. CS Energia Rovinari 10/9 29 p
11. CS Dinamo Bucureşti 7/13 27 p
12. SCM Universitatea Craiova 7/13 27 p
13. CSS Giurgiu 5/15 25 p
14. BC PH Csikszereda M. Ciuc 2/18 22 p
15. Politehnica CSS Unirea 0/22 22 p
16. CS Otopeni 0/0 0 p