Echipa orădeană de baschet masculin CSM s-a calificat în faza sferturilor de finală ale Cupei României, după ce s-a impus clar, la o diferenţă de 24 de puncte, luni seara pe teren propriu, la Arena "Antonio Alexe", în faţa celor de la BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc.

După ce în urmă cu o săptămână orădenii au fost învinşi, în partida tur, la o diferenţă de 4 puncte, au revenit pe teren propriu cu gândul de a face spectacol şi de a demonstra că acel joc de la Miercurea Ciuc a fost pur şi simplu un accident. Acest deziderat al lor s-a şi realizat în cele din urmă, însă după un început de joc cu emoţii.

Formaţia harghiteană nu mai este tocmai ce a fost în sezonul trecut şi cu cele 5 achiziţii făcute în această vară pare să pună serioase probleme multor echipe. La Oradea, ciucanii au început foarte bine şi la finele primului sfert conduceau cu 3 puncte, scor 28-25. În sfertul al doilea, însă, situaţia s-a schimbat radical, fiindcă în acest interval de 10 minute de timp, orădenii şi-au revenit şi au înscris 23 de puncte, primind, în schimb, doar 15.

Şi pauza mare a fost un sfetnic bun pentru gazde, fiindcă după reluarea jocului tot elevii lui Cristian Achim au fost "vioara întâi", ei adjudecându-şi sfertul al treilea cu 30-13, iar ultimele 10 minute cu 21-19. Cu scorul final de 99-75, baschetbaliştii de la CSM Oradea au repurtat astfel o victorie confortabilă, care-i califică între primele opt echipe ale competiţiei KO din baschetul masculin românesc, Cupa României.

Victoria lejeră în primul joc oficial pe teren propriu pentru CSM a fost umbrită însă de accidentarea gravă a jucătorului Franklin de la orădeni, încă din debutul confruntării, în urma unui contact cu Vasile Ştefan. Acest lucru, se pare, îl va ţine o perioadă importantă în afara terenului. Tocmai de aceea, la final, tehnicianul Achim era foarte îngrijorat.

"Sunt foarte dezamăgit. Nu-mi vine să cred, avem ghinion, anul trecut cu Tyrone şi cu Vasile Ştefan, acum cu Franklin. Este un jucător foarte bun pe care l-am pierdut încă înainte să înceapă campionatul. Avem o problemă cu fundaşii şi asta mă îngrijorează cel mai mult, cum vom face faţă rigorilor din campionat fără un jucător de pe poziţia 1", a declarat Cristian Achim, care şi-a felicitat totuşi elevii pentru prestaţia bună avută, apreciind că echipa harghiteană va produce surprize în noua ediţie de campionat.

În meciul de luni cu Perla Harghitei, marcatorii CSM-ului au fost: Pesic cu 26 de puncte, Lupusavei, cu 18, Lazar, cu 17, Topchov, cu 15 puncte, N. Maric, cu 14, şi R. Paşca, autor a 9 puncte.

De la oaspeţi s-a remarcat în mod special, Tucker, autor a 25 de puncte, şi Dies, cu 21 de puncte.

În faza sferturilor de finală, baschetbaliştii de la CSM Oradea vor întâlni, în luna ianuarie, formaţia ilfoveană CS Otopeni. Până atunci însă, în acest sfârşit de săptămână, încep jocurile din Divizia A. Primul adversar va fi formaţia sibiană Atlassib.