După Memorialul Antonio Alexe, baschetbaliştii de la CSM U Oradea au mai câştigat un turneu internaţional de pregătire, de această data în Ungaria, la Szekesfehervar, unde au participat la un triunghiular.
Elevii antrenorului Cristian Achim s-au impus în ambele jocuri disputate, învingând în prima zi, vineri, formaţia locală Albacomp cu scorul 84-77, iar sâmbătă, în runda a doua, vicecampioana Slovaciei, BC Prievidza, cu scorul de 89-81.
În primul meci susţinut la turneul din cadrul Vodafone Sportcentrum, "roş-albaştrii" s-au impus în faţa celor de la Albacomp Szekesfehervar cu scorul de 84-77, după ce au trecut la conducere pe parcursul celui de-al III-lea sfert, câştigând însă la capătul unui meci în care au folosit o rotaţie de 10 jucători.
Cristian Achim a decis să înceapă această partidă cu: Marcus Hatten, Daniel Dillon, Vujadin Subotic, Ante Krapic, Gary McGhee. Au mai jucat: Rade Markovic, Rareş Paşca, Dani Popescu, Bogdan Şibîrnă şi Sergiu Pop.
Albacomp, formaţia antrenată din acest sezon de către Marcel Ţenter, a câştigat primul sfert cu scorul de 23-21, însă CSM-ul şi-a însuşit la diferenţă de două puncte sfertul al doilea. Astfel, la jumătatea partidei scorul era egal, 40-40.
Defensiva lui Cristian Achim a funcţionat mult mai bine pe parcursul celei de-a III-a secvenţe, acest lucru dovedindu-se a fi decisiv. CSM-ul s-a desprins la opt puncte, scor 61-53, cu zece minute înainte de finalul jocului. Actul decisiv a fost câştigat de maghiari la limită, dar rezultatul final a fost de 84-77 în favoarea bihorenilor.
"Similar partidelor precedente, rezultatele muncii eficiente din cantonament se văd, resistanţa fizică a jucătorilor echipei orădene fiind un factor important, lucru ce a ajutat echipa să fie mai proaspătă în partea a doua a meciului, similar celor consemnate la turneul memorial Antonio Alexe, de la finele săptămânii precedente", după cum informează clubul orădean, printr-un comunicat.
Marcatorii CSM-ului în acest meci au fost: Ante Krapic - 18 puncte (4 coşuri de trei puncte), Bogdan Şibîrnă - 16 puncte, Vujadin Subotic - 15 puncte (2x3), Daniel DIllon - 11 puncte, Marcus Hatten - 10 puncte, Gary McGhee - 4 puncte, Dani Popescu - 4 puncte, Radovan Markovic - 3 puncte (1x3) şi Rareş Paşca - 3 puncte (1x3).
De precizat că în urmă cu exact o săptămână, CSM U Oradea s-a impus în confruntarea cu Albacomp de la Oradea, din ziua inaugurală a turneului găzduit de bihoreni. Atunci rezultatul final a fost de 79-69.
În ziua a doua, sâmbătă, CSM-U Oradea a triumfat şi în cel de-al doilea meci al turneului de la Szekesfehervar. Formaţia antrenată de Cristian Achim a depăşit de această dată vicecampioana Slovaciei, BC Prievidza, pe care a învins-o cu scorul de 89-81, însă confruntarea a avut nevoie de o repriză suplimentară pentru stabilirea învingătoarei.
Bihorenii au început partida în formula deja cunoscută: Hatten, Dillon, Subotic, Krapic şi McGhee. Pe parcursul primelor zece minute de joc, CSM U s-a desprins la 23-15, însă apoi a cedat teren plătind tribut lipsei de inspiraţie pe faza ofensivă. Astfel, la jumătatea întâlnirii, Prievidza conducea cu scorul de 37-33.
A urmat o secvenţă a III-a bogată în realizări din punct de vedere ofensiv la ambele panouri. Cele două protagoniste au înscris acelaşi număr de puncte, astfel încât slovacii conduceau tot cu patru puncte la intrarea în actul decisiv, scor 61-57. Secvenţa a 4-a a consemnat un reviriment pentru defensiva orădeană. Aceasta a permis adversarului doar 12 puncte, iar la încheierea timpului regulamentar de joc scorul era egal, 73-73.
În repriza suplimentară roş-albaştrii au fost mai inspiraţi în ambele faze ale jocului, aceştia controlând situaţia şi desprinzându-se în câştigători. Rezultatul final a fost de 89-81.
"CSM U a avut 27/40 la aruncările de două puncte pentru un procentaj de 68% la acest procedeu. La trei puncte a terminat cu 6/19, iar la linia de pedeapsă cu 17/26. Oradea a terminat la egalitate cu slovacii la recuperări (29-29, 6-8 la cele ofensive). La pase decisive roş-albaştrii au avut un minim avantaj (12-11), iar la posesii pierdute ambele protagoniste au păcătuit (17-19)", după cum mai informează clubul orădean.
Marcus Hatten a avut 19 puncte, 5 pase decisive şi 5 recuperări în acest joc, Radovan Markovic a adăugat 17 puncte, 3 intercepţii, iar Gary McGhee a bifat 17 puncte (6/6 la aruncările din acţiune) şi 6 recuperări. Ceilalţi marcatori ai CSM-ului au fost: Subotic - 9 puncte, Krapic - 9 puncte, Dillon - 7 puncte, Şibîrnă - 7 puncte, Paşca - 4 puncte. A mai jucat Dani Popescu.
Astfel, prin prisma celor două partide câştigate, CSM U Oradea şi-a adjudecat turneul la care a participat în Ungaria. Este al doilea triumf pentru bihoreni după cel de la memorialul Antonio Alexe.
După întoarcerea din Ungaria, echipa orădeană îşi va continua pregătirea pe plan local. În cursul săptămânii următoare, penultima de pregătire înaintea startului oficial al sezonului competiţional 2014/15, CSM U va disputa două jocuri: miercuri, de la ora 19, la Arena Antonio Alexe, în compania echipei Balkan Botevgrad, iar sâmbătă, la Târgu Mureş, cu echipa locală BC Mureş.
Primul joc oficial din noul sezon competiţional este programat pentru vineri, 26 septembrie, la Oradea. "Roş-albaştrii" vor primi vizita lui CSU Sibiu, în primul tur al Cupei României. Această partidă va demara cu începere de la ora 20, urmând a fi transmisă în direct la Digi Sport.