Baschetbaliştii de la CSM U Oradea au debutat cu victorie în noua ediţie de campionat. Evoluând în deplasare, la Cluj Napoca, sâmbătă seara, în cadrul primei etape din sezonul 2014-2015 al Ligii Naţionale, jucători bihoreni au învins la o diferenţă de 27 de puncte formaţia gazdă CS Universitatea, nou-promovată în primul eşalon.

Desfăşurat în Sala Horia Demian, meciul a început bine pentru orădeni, care şi-au adjudecat primul sfert cu 22-13. În următoarele zece minute ei şi-au mărit avantajul după ce au înscris 25 de puncte şi au primit 19. Astfel, în pauza mare s-a intrat cu scorul de 47-32 pentru CSM U.

Relaxarea în sfertul III în echipa orădeană s-a simţit însă, astfel că deşi au înscris 27 de puncte după pauză, au primit şi 31. Ultimele zece minute au aparţinut în totalitate însă bihorenilor, care au oferit un recital, cu 34 de puncte înscrise şi numai 18 primite. În acest fel, jucătorii de la CSM U au depăşit suta de puncte înscrise, terminând învingători cu scorul de 108-81.

Principalul marcator în acest joc a fost pivotul Bogdan Ţîbîrnă, cu 20 de puncte, urmat de Daniel Dillon, cu 19, Marcus Hatten şi Radovan Markovic, cu câte 15 puncte.

Cum s-a întâmplat şi la meciul de cupă de la Sibiu, şi de această dată au jucat la CSM U Subotic şi Krapic, jucători care au revenit după accidentări şi care încet au intrat în ritmul de joc al formaţiei orădene.


CS Universitatea Cluj - CSM U Oradea 81 - 108 (13 - 22, 19 - 25, 31 - 27, 18 - 34)

Sala: Horia Demian din Cluj
Spectatori: 150
Arbitri: Fabiana Martinescu, Dragos Nicola şi Alexandru Ivan
Comisar FRB: Constantin Ioan
Marcatori CS Universitatea Cluj: Nicolae Foalea 16 puncte, Vasil Kyosev 14, Ioan Alin Borşa 12, Tudor Pintea 12, Mirel Dragoste 9, Octavian Crainic 6, Mihai Racoviţan 4, Mario Lazar 4, Norbert Steff 2 şi Radu Tebieş 2 puncte
Marcatori CSM U Oradea: Bogdan Ţîbîrnă 20 puncte, Daniel James Dillon 19, Marcus Isaiah Hatten 15, Radovan Markovic 15, Vujadin Subotic 14, Radu Rareş Paşca 6, Ante Krapic 6, Daniel Popescu 5, Mladen Pantic 5 şi Horia Hora 3 puncte.

În alte două partide de sâmbătă ale etapei inaugurale din Liga Naţională de baschet masculin, BC Mureş a învins pe teren propriu, cu 89-68, formaţia Gaz Metan Mediaş, iar Steaua CSM Eximbank s-a impus cu 85-75 pe terenul formaţiei BC Timişoara.