După victoria de la Târgu Mureş, echipa orădeană de baschet masculin CSM Universitatea revine pe teren propriu şi în perioada următoare va susţine o serie de patru meciuri consecutive în faţa propriilor suporteri, în următoarele 12 zile. Primul din aceste jocuri este programat miercuri, 26 noiembrie, de la ora 17.15, în Arena "Antonio Alexe", în faţa gorjenilor de la Energia Tg. Jiu.

Partida cu gorjenii reprezintă o restanţă din etapa a VII-a a Ligii Naţionale, dar se anunţă extrem de interesantă, pentru că deşi CSM U Oradea dă semne de revenire, formaţia din Tg. Jiu vine la Oradea, după ce în şase jocuri a obţinut patru victorii.

Prestaţiile bune din ultimul timp ale gorjenilor nu îi sperie pe orădeni, dar îi atenţionează asupra gradului de dificultate a acestui joc, după cum a declarat managerul Şerban Sere.

"Victoria de la Tg. Mureş este şi una de moral, care ne va da o încredere în plus la această partidă, dar îmi doresc ca şi suporterii noştri să fie într-un număr cât mai mare la acest meci, pe care este important să-l câştigăm", a mai declarat Şerban Sere, managerul echipei orădene.

Cu o victorie în partida de miercuri cu Energia Tg. Jiu, orădenii vor urca aproximativ patru locuri în clasament, fapt care ar readuce-o pe formaţia orădeană în cărţile pentru primele locuri.

În clasament, cele două formaţii, CSM U Oradea şi Energia Tg. Jiu au câte 10 puncte şi ocupă locurile VIII, CSM U Oradea, şi XI, Energia Tg. Jiu, numai că gorjenii au încă un meci mai puţin disputat.

Partida dintre CSM U Oradea şi Energia Tg. Jiu, de miercuri, din Arena "Antonio Alexe", va fi transmisă în direct de Digi Sport şi Digi 24 Oradea.

După meciul de miercuri, "roş-albaştrii" orădeni vor mai avea programate trei jocuri pe teren propriu în perioada următoare, două în Liga Naţională şi unul în FIBA EuroChallenge, toate urmând a se disputa la Arena "Antonio Alexe".


Programul echipei pregătite de antrenorul Cristian Achim în perioada 26 noiembrie - 6 decembrie:

Miercuri, 26 noiembrie, ora 17.15      CSM U Oradea - Energia Tg. Jiu (în Liga Naţională)

Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 19.00     CSM U Oradea - Gaz Metan Mediaş (în Liga Naţională)

Marţi, 2 decembrie, ora 20.00            CSM U Oradea - BC Astana (în FIBA EuroChallenge)

Sâmbătă, 6 decembrie, ora 18.30       CSM U Oradea - SCM U Craiova (în Liga Naţională)