Echipa de baschet masculin Under 20 a celor de LPS Bihorul Oradea a pierdut dramatic la Focşani, cu 68-64 (17-16, 19-15, 20-21, 12-12) în faţa echipei locale LPS Unirea, ocupanta locului doi în clasament.

Victoria gazdelor a fost conturată în ultimul minut de joc, după ce mult timp tabela a indicat egalitatea. La pauză, moldovenii conduceau cu cinci puncte 36-31, însă orădenii au egalat la mijlocul sfertului trei. Ultimele 60 de secunde au aparţinut gazdelor, care au reuşit un coş de trei puncte prin Vârnă (care a încheiat jocul cu un total de 21 de puncte), mărind diferenţa la două posesii.

Echipa lui Alin Cureş nu a putut miza, la acest joc, pe prezenţa a trei jucători şi se situează pe locul 5 în ierarhia campionatului naţional dominat autoritar de U Mobiteloco (neînvinsă în această stagiune).

Cel mai prolific jucător al partidei a fost orădeanul Ionuţ Mihalcea, autor a 22 de puncte (2x3), urmat îndeaproape de pivotul celor de la LPS Bihorul,  Ionuţ Bojani, 20 de puncte (2x3) şi de extrema Decebal Andor 14 (2x3). Au mai evoluat la echipa orădeană: Cătălin Gorcea 4, Andrei Buda 2,  Radu Mesaroş 2, Florin Popa, Claudiu Negru.

LPS Focşani a evoluat în formula: Neguroiu, Olaru, Chircă, Vârnă, Bălan-Halici, Badea, Avram, Caragaţă, Toma, Pleşa. Antrenor: Mihai Petruţ.