Doar câteva zile îi mai despart pe baschetbaliştii de la CSM Oradea de debutul în noul sezon competiţional oficial. Miercuri, în prima manşă a Cupei României, orădenii vor întâlni pe teren propriu, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", pe Elba Timişoara, urmând ca duminică, 26 septembrie, returul să aibă loc la Timişoara.

Până atunci CSM Oradea continuă seria turneelor de pregătire. După ce s-a clasat pe locul secund al turneului de la Nyiregyháza, dotat cu Grand Trans-Farm Kupa, echipa orădeană va lua parte la un alt turneu de pregătire, de data aceasta găzduit de Municipiul Cluj-Napoca.

La triunghiularul organizat de prim divizionara U. Mobitelco Cluj-Napoca, alături de echipa gazdă vor mai participa CSM Oradea şi sârbii de la KK Proleter Zrenjanin.

Conform programului, CSM Oradea va întâlni în primul meci, joi 16 septembrie, echipa KK Proletar Zrejnjanin, pentru ca în ziua următoare să se confrunte cu vicecampioana României, U. Mobitelco Cluj.

După desfăşurarea celor două manşe din cadrul Cupei României se va da startul în ediţia de campionat 2010-2011, în prima etapă, programată pe data de 2 octombrie, când CSM va întâlni pe teren propriu pe CSM Bucureşti.