Baschetbaliştii de la CSM Oradea au debutat sâmbătă în forţă în noul sezon al campionatului Diviziei A. Orădenii au învins clar, în deplasare formaţia CSU Atlassib Sibiu cu scorul de 84-67 şi au scris o nouă pagină în istoria clubului, victoria din oraşul de pe malurile Cibinului fiind o premieră pentru orădeni.

Milos Pesic, Milos Markovic şi Nemanja Maric au fost eroii echipei pregătite de Cristian Achim, după ce aceştia au marcat împreună 65 de puncte din cele 84 ale CSM. Chiar dacă a lipsit William Franklin, Nemanja Maric a condus exemplar echipa.

Orădenii au dominat pe durata întregii partide, intrând tare în joc şi, astfel, după doar zece minute de joc s-au instalat confortabil la conducere, scor 19-34. Sfertul al doilea a fost ceva mai echilibrat, dar tot Oradea l-a câştigat, la limită, cu 12-11. În partea a doua, formaţia orădeană şi-a accentuat dominarea, câştigând sfertul III la o diferenţă de 9 puncte.

Cu 10 minute înainte de final, elevii lui Cristian Achim au mai redus tempoul, astfel că şi sibienii au mai redus din handicap, dar mult prea puţin pentru a mai schimba soarta partidei, care avea să fie câştigată de orădeni la o diferenţă de 17 puncte, cu 84-67.

"Este o victorie de moral în faţa unei echipa valoroase, este prima victorie de la înfiinţarea clubului la Sibiu. Este cu atât mai preţioasă dacă privim proporţiile scorului. Felicit întreaga echipă pentru atitudinea pe care a avut-o şi tăria de caracter de care a dat dovadă şi aş vrea să-i felicit pe jucători ca şi grup, fără să fac aprecieri individuale. În mod special apreciez felul în care staff-ul tehnic a pregătit acest meci. Succes sibienilor şi toată admiraţia pentru publicul pe care îl au, pentru atitudinea de fair-play pe care au avut-o faţă de noi. Le mulţumesc pe această cale şi merită să aibă echipă foarte bună pentru că sunt cu adevărat excepţionali", a spus la finalul meciului managerul echipei orădene, Şerban Sere.

Acesta a mai punctat că aşteaptă cu nerăbdare jocul cu Asesoft, care va avea loc în curând, făcând apel la orădeni să umple Sala Sporturilor. "Sunt convins că vor avea ce vedea şi chiar dacă vom câştiga sau nu echipa va da totul pentru victorie", a spus Sere.

Prima etapă a noii ediţii de campionat a programat şi derby-ul de anul trecut al competiţiei. La Ploieşti, CSU Asesoft a fost întrecut, din nou, de campioana en-titre U Mobitelco BT Cluj, de această dată cu 97-95. Cele mai multe puncte le-a reuşit însă Gaz Metan Mediaş, pe teren propriu, cu Energia Rovinari, 104.


CSU Sibiu - CSM Oradea 67-84 (19-34, 11-12, 18-27, 19-11)

CSU Sibiu: Sprinker 4, Riley 7, Kearse 17 (1x3), Austin 11 (1x3), Lefter 3 (1x3), M. Popa 2, Crăciun 11, Wisseh 12 (2x3), Bercean. Antrenor: Cătălin Vulc.

CSM Oradea: Lupusavei, Maric 15 (3x3), Paşca 1, Pesic 29 (7x3), Topcov 12, Hora, Lazar 6, Markovic 21 (1x3). Antrenor: Cristian Achim.


Rezultatele etapei inaugurale din Divizia A la baschet masculin:

Gaz Metan Mediaş - Energia Rovinari 104-91
BC Perla Harghitei - BCM U Piteşti 58-94
Dinamo - CS Otopeni 87-94
CSU Atlassib Sibiu - CSM Oradea 67-84
BC Timişoara - CSM Bucureşti 77-69
Politehnica Iaşi - BC Mureş 51-88
CSU Ploieşti - U Mobitelco BT Cluj 95-97