Desfășurat la Oradea, Campionatul Național Universitar de baschet masculin și-a stabilit echipa câștigătoare. Este vorba despre cea a Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, care a devenit așadar campioană națională universitară.

Formația universității gazdă a terminat turneul la coada clasamentului. Totuși, unul dintre componenții ei, Luca Năstruț, jucător și la CSM Oradea, a fost remarcat și a fost inclus în echipa ideală a turneului final.

Turneul a avut loc în perioada 24-26, meciurile dintre cele 8 echipe participante desfășurându-se în Sala Polivalentă a universității orădene și la Oradea Arena.

„Împărțite în două grupe și având în componență jucători cu vechi ștate în Liga Națională (ex. Ștefan Grasu, Amedeo Casale, Lucian Țibîrnă, Andrei Calenic, sau Matei Dorneanu), acestea au oferit jocuri echilibrate și pe alocuri încinse, dar în limita fair-play-ului. Cu un parcurs fără greșeală în grupe, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (Grupa A) și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (Grupa B) și-au asigurat biletele pentru marea finală, în vreme ce ASE București și UNEFS București, locul doi în cele două grupe, s-au duelat în finala mică”, a transmis marți biroul de presă al Universității din Oradea. 

Echipa Politehnicii București s-a impus în finală cu scorul de 96-72 și și-a adjudecat trofeul universitar. 

„Nu au lipsit nici premiile speciale, în care s-a regăsit și Universitatea din Oradea. Student în cadrul Facultății de Geografie Turism și Sport, Luca Năstruț a fost ales în echipa turneului final, alături de Vlad Georgescu (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), Matei Dorneanu (ASE București), David Vida (UNȘT POLI București) și Ștefan Grasu (UNȘT POLI București)”, mai arată reprezentanții UO. 

Cel mai bun jucător a fost desemnat Amedeo Casale (UNȘT POLI București), iar titlul de cel mai bun marcator, cu 72 de puncte, i-a revenit lui Bogdan Coveanu (UNEFS București). Cel mai buni pasator a fost Matei Toma (UNEFS București), iar cel mai bun recuperator s-a dovedit a fi Nicolae Ciucă (UNȘT POLI București).  


CLASAMENT FINAL 

1. Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
2. Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu
3. ASE București
4. Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București
5-6. Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași 
        Universitatea din Craiova
7-8. Universitatea din Oradea
        Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!