În perioada în care Manolea juca rolul de "parapsiholog al lui Geoană", iniţiaţii din imediata apropiere a liderului PSD purtau cravate violete; în primul rând, Mircea Geoană. După campanii, Manolea a dispărut, pentru a reapărea, în 2009, alături de Traian Băsescu, făcând ordine în jurul său ca un adevărat SPP-ist. Şeful serviciului a declarat însă pentru Gândul că Manolea "nu lucrează" la ei şi că staff-ul PD-L este cel care a organizat evenimentele la care a venit.

Mulţi membri de partid şi-l amintesc, însă nimeni nu ştie de unde a apărut, cine l-a angajat şi ce făcea în realitate. Nici liderii PSD, nici liderii PD-L, nici Administraţia Prezidenţială nu şi-l asumă.

Unii ziarişti şi-l amintesc pe Manolea din timpul campaniei prezidenţiale a lui Băsescu. Teodor Tiţă, redactor-şef Realitatea FM, spune că Manolea l-a însoţit pe Băsescu la un interviu pentru postul de radio citat. "Avea o morgă serios-neprietenoasă pe care o afişa fără vreun motiv clar", îşi aminteşte ziaristul. În timpul interviului, Manolea a avut o problemă cu un cameraman, care insista să-i filmeze mâinile preşedintelui.