Preşedintele Traian Băsescu a trimis, sâmbătă, preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, scrie Mediafax.
În sesizare, Băsescu susţine că stipularea unui cvorum de participare la referendum de cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente încalcă prevederile Art. 2 alin. (1) din Constituţie deoarece premisa unei manifestări democratice a suveranităţii prin intermediul poporului se poate asigura doar prin participarea la referendum a majorităţii cetăţenilor, constând în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Traian Băsescu susţine că ar trebui ca legea să prevadă că pentru validarea referendumului este necesar un cvorum de 50% plus unu.