Noul SUV Duster intrat în proprietatea familiei preşedintelui Traian Băsescu a costat, conform declaraţiei acestuia, 71.242,24 de lei, fiind un Diesel 4x4 vârf de gamă.

Ineditul noului automobil pe care Traian Băsescu îl va conduce de acum înainte constă în faptul că aceasta are culoare "roşu de foc", aşa cum o numesc lucrătorii de la Uzinele Dacia, această culoare fiind un cadou pe care uzina i l-a făcut şefului statului, în condiţiile în care această culoare nu este folosită pe linia de producţie a Duster.

După ce a făcut un tur al liniei de producţie, oficialii de la uzina Dacia l-au condus pe Traian Băsescu către locul în care se afla maşina sa. În aplauzele angajaţilor, Traian Băsescu s-a urcat pentru prima dată în noua sa maşină, a pornit motorul şi a executat o manevră de mers înainte şi una de mers înapoi.

După ce a coborât din maşină, şeful statului s-a declarat mulţumit de achiziţia făcută, apreciind că în mod categoric Dacia Duster este o maşină care merită cumpărată.

Întrebat de jurnalişti de ce a ales culoarea roşie, şeful statului a spus că aşa i-a fost inspiraţia. "Asta mi-a fost inspiraţia. Când m-a întrebat ce culoare, ştiam culorile pe care le vor scoate şi am vrut una care nu era în linia de fabricaţie", a explicat Băsescu.

El a mai arătat că în prima plimbare pe care o va face cu maşina o va lua pe soţia sa, întrucât ea a fost cea care a făcut plata, în cursul zilei de miercuri. Şeful statului a ţinut să sublinieze că soţia nu i-a făcut nicio surpriză plătind Dacia Duster. El a arătat că soţia sa a fost cea care a avut timp pentru a merge să facă ordinul de plată, contul din care s-a făcut plata fiind pe numele amândurora.