Preşedintele Traian Băsescu a declarat că creşterea TVA la 24% a fost una din marile erori politice, susţinută de toată coaliţia de la acea vreme, inclusiv de "marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL", şi care a întârziat ieşirea din recesiune cu cel puţin şase luni.

Băsescu a spus că el personal a susţinut scăderea pensiilor cu zece procente, ca măsură temporară, dar Curtea Constituţională a respins ordonanţa emisă în acest sens.

O altă propunere a preşedintelui a fost impozitarea pensiilor temporar cu 10%, care s-ar fi eliminat în două etape până la 1 ianuarie 2012, în timp ce reducerea TVA presupune ani de zile.

Mărirea TVA la 24%, e convins preşedintele, a întârziat ieşirea ţării din recesiune cu cel puţin şase luni.