Fostul preşedinte Traian Băsescu scrie pe contul personal de Facebook că Victor Ponta ar trebui să plece din funcţie. „Pleacă acum!”, îl îndeamnă Băsescu pe Ponta, rugându-l să asculte „pe unul mai bătrân”.
Iată mesajul fostului preşedinte:
„Bună ziua Viorel,
Dacă vrei să nu faci mai mult rău decît ai făcut ţării din 2012 şi pînă acum, fă te rog un lucru simplu: PLEACĂ ACUM! Fiecare minut pe care îl petreci în fruntea guvernului este un dezastru pentru credibilitatea Românitei. Deci, încă odată, PLEACĂ, PLEACĂ ACUM!
Iar dacă tu nu ştii că ţara este mai presus de interesele tale, vei învăţa acest lucru, dar din păcate pe spinarea românilor. Ascultă te rog pe unul mai bătrîn ca tine, PLEACĂ ACUM!".
Victor Ponta este urmărit penal de procurorii DNA, care îl suspectează de fals în înscrisuri, spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală, în dosarul în care este cercetat şi Dan Şova.
În timp ce şi preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia, organizaţiile PSD fac zid în jurul premierului şi îi cer să nu demisioneze din fruntea Guvernului.
Citeşte şi articolele:
PSD Bihor, către Victor Ponta: Nu demisiona!
Iohannis solicită demisia premierului. Ponta: Nu, doar Parlamentul poate să mă demită!