Preşedintele Traian Băsescu a dat dispoziţie ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, începând de vineri, ora 17.00, decizia fiind luată în contextul participării unor angajaţi ai ministerului la marşul ilegal de protest.

Surse oficiale au menţionat că decizia a fost luată în contextul participării unor angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor la un marş desfăşurat cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan.

Serviciile din subordinea MAI implicate în acţiuni de protecţie a preşedintelui sunt Jandarmeria, Poliţia şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, însă toate acestea acţionau sub coordonarea SPP, care, în urma deciziei de vineri a şefului statului, le-ar putea prelua atribuţiile.

Ulterior, şi premierul Emil Boc a anunţat că i-a anunţat sâmbătă seară pe poliţişti din coloana oficială că nu are nevoie de escortă, când s-a întors din vizita sa de 4 zile la New York.

Sindicaliştii "Cartel Alfa", confederaţie la care sunt afiliaţi şi poliţişti, au participat, vineri, la un miting în faţa Palatului Victoria. După aproximativ două ore de protest, în jurul orei 12.30 aceştia au pornit într-un marş spontan, neautorizat, spre Palatul Cotroceni, nemulţumiţi că preşedintele Traian Băsescu nu a venit să stea de vorbă cu ei, aşa cum i-au solicitat. Aproximativ 6.000 de protestatari au pornit în marş, însă pe drum li s-au alăturat alte 1.500-2.000 de persoane, potrivit Jandarmeriei Capitalei.

Ajunşi lângă intrarea oficială a Palatului Cotroceni, către platoul unde şefului statului i se dă onorul în cadrul festivităţilor oficiale, manifestanţii au aruncat cu sticle, cu caschete şi lumânări şi au început să strige "ieşi afară javră ordinară".