Într-un interviu pentru România Liberă, preşedintele Băsescu a afirmat că în cele şase luni de supraveghere nu s-a depistat nicio legătură directă de transfer de şpagă de la punctele de frontieră către vreun om politic şi că se teme că "Regina" de pe tabla de şah se află printre liderii sindicali.

Băsescu a fost întrebat dacă documentul pe care l-a primit de la SRI în vară şi care a stat la baza operaţiunilor de la punctele de frontieră face referire şi la implicarea unor lideri politici. "Nu. Şi pot să vă dau o veste proastă: în cele şase luni de supraveghere nu s-a depistat nicio legătură directă de transfer de şpagă de la punctele de frontieră către vreun om politic", a răspuns Băsescu.

Jurnalista de la România Liberă a spus totuşi că el însuşi a declarat recent că speră "ca operaţiunea să ducă şi spre vârful piramidei politice", iar Băsescu a arătat că se referea de fapt la numirile în funcţiile de la vamă contra bani. "Când spun acest lucru mă refer la numirile în funcţii, fiindcă la fel cum se ştia despre vameşi şi poliţişti de frontieră că îşi încasau foloase proprii din trecerea frontierei, la fel se spune despre şefii de vamă sau cei numiţi în funcţii că ar trebui să aibă nişte contribuţii. Sper ca ancheta să ne ducă la astfel de numiri", a adăugat preşedintele. "Eu fac însă o deosebire clară între a da bani să fii numit şi a primi din ce încasează vameşii în fiecare zi", a subliniat din nou Băsescu.

În schimb, el a sugerat că mita ajungea la lideri de sindicat, aceiaşi care, potrivit lui Traian Băsescu, au acuzat implicarea politicului. "Eu cred că suntem în faţa unei reacţii de alt tip, pentru că după cum aţi observat, liderii sindicali au fost cei mai vocali când au vorbit de deturnare, acompaniaţi de trusturile de presă deţinute de Vîntu şi Voiculescu. E ceva putred la mijloc, nu pot pune degetul exact pe rană, dar este clar că ieşirile lor, care încearcă să arate spre zona politică, este un semn că vor să acopere ceva", a continuat Băsescu.

"Dacă este vorba despre un fost şef de cadre la vamă s-ar putea să aibă multe pe conştiinţă şi poate ne spune şi altceva despre rege, regină, ture şi pioni. Poate ne spune şi cum făcea selecţia vameşilor. Se spune că ar fi destul de scump un post de vameş, iar liderul sindicatului care ne arată jocul de şah a răspuns ani de zile, poate ne spune ceva şi despre selectarea vameşilor", a insinuat el.

Întrebat dacă vrea să spună de fapt că "firele ar duce mai degrabă la liderii sindicali, decât la cei politici", Băsescu a confirmat. "Dacă rămânem în termeni şahişti, mă tem că regina se află printre liderii sindicali, dar probarea acestui lucru depinde foarte mult de cei care sunt arestaţi, dacă vor recunoaşte", a spus preşedintele.

Totuşi, Băsescu a minimalizat apoi schema şahistă "lansată de un lider de sindicat". Întrebat unde se ascunde regele, Băsescu a răspuns: "Complicat, n-aş intra în schema lansată de un lider sindical, care a fost şef de cadre la vameşi. Eu nu scot însă oamenii politici în afara jocului, pentru că numirile de şefi se fac cu influenţa oamenilor politici, iar acest lucru este evident, că se petrece aşa", a susţinut Băsescu.

"Ceea ce ştiu sigur şi nu de la procurori, pentru că nu discut niciodată cu procurorii, ci de la structurile de informaţii, este că banii strânşi la vămi nu ajungeau la un om politic", a conchis Traian Băsescu.