Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că România, „tară creştină, ortodoxă”, nu ar trebui să primească imigranţi, comentând că aceştia vor veni aici cu familiile lor numeroase şi nu vor putea fi integraţi.

„Răspunsul meu categoric este nu. România ar trebui să refuze să primească imigranţi pe teritoriul ei. Nu este jocul nostru, nu este problema noastră”, a spus fostul şef al statului. El a spus că omeneşte e impresionat de drama refugiaţilor, dar în aceste momente trebuie să primeze interesul naţional.

Traian Băsescu afirmă că Uniunea Europeană nu poate obliga România să primească imigranţi, iar el, dacă ar mai fi preşedinte, ar convoca CSAT şi ar cere consolidarea supravegherii frontierelor.

„Legislaţia europeană aflată în vigoare spune că în astfel de situaţii imigrantul este trimis în locul pe unde a intrat în Europa şi apoi repatriat. După părerea mea, România face un gest gratuit acceptând. Eu aş convoca şedinţa CSAT şi aş cere consolidarea supravegherii frontierelor”, a spus fostul preşedinte la B1 tv.

Băsescu a adăugat că tara noastră ar trebui să refuze primirea imigranţilor, deoarece aceştia nu vor mai pleca de pe teritoriul României, ci chiar îşi vor aduce familile numeroase.

(sursa: www.gandul.info)