Într-o conferinţă de presă susţinută duminică, la Controceni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că, după Summit-ul NATO de la Newport, România a devenit o ţară care va fi aparată în orice scenariu în care ar fi atacată. El a adăugat că 99,9% nu va fi o agresiune din partea Federaţiei Ruse împotriva României şi l-a contrazis pe omologul ucrainean, Petro Poroşenko, care a spus că Rusia ar putea să ocupe nu doar Kievul, ci şi Bucureştiul, arată agenţia de ştiri Mediafax.

"România are plan de acţiune dacă este atacată", a spus Băsescu, explicând diferenţa legată de securitatea României de dinainte şi de după Summit-ul de la Newport. Potrivit acestuia, Turcia, Polonia şi ţările baltice aveau un astfel de plan, iar acum, după Summit, are şi România unul.

România şi Bulgaria nu aveau un astfel de plan pentru că erau considerate ţări în afara riscurilor de a fi atacate militar, iar modificarea după acest Summit este că şi România are un plan de acţiune, în cazul în care este atacată, în condiţiile în care militarii de la NATO sub comanda SACEUR, al comandantului unic al forţelor din Europa, au elaborat scenariile prin care România, securitatea României ar putea fi afectată, a explicat Traian Băsescu.

Şeful statului a afirmat că există scenarii privind atacuri asupra României de pe mare, atac terestru şi atac de aviaţie, iar acest plan de acţiune "vine şi dă soluţiile, contramăsurile Alianţei pentru a apăra România, alături de propriile ei forţe armate", mai scrie Mediafax.

"România este în momentul de faţă, în urma deciziilor de la acest summit NATO, o ţară care va fi apărată în orice scenariu în care ar putea fi atacată", a subliniat Băsescu.

În aceeaşi conferinţă, şeful statului a mai spus că 99,9% nu va fi o agresiune din partea Federaţiei Ruse împotriva României, dar rămâne restul de 0,01%, care ţine de un eventual comportament iraţional al acelei ţări, astfel încat este bine că există, după Summit-ul NATO, un plan pentru apărarea României.

"Sigur, nu sunt un adept al ideii că s-ar putea produce. În proporţie de 99,9% acest lucru nu se poate produce, o agresiune a Federaţiei Ruse împotriva României. Dar rămâne un 0,01% care spune că poate lucra în continuare iraţionalul şi atunci ca şef de stat nu am dreptul să nu iau în consideraţie această criză de securitate din regiune şi să nu cer aliaţilor noştri ca împreună cu noi să garantăm securitatea României şi împotriva iraţionalului", a spus Băsescu.

Pe de altă parte, Băsescu a spus şi că îl înţelege pe omologul ucrainean, Petro Poroşenko, care a spus că Rusia ar putea să ocupe nu doar Kievul, ci şi Bucureştiul, dar îl contrazice fără drept de apel, în condiţiile în care NATO îşi consolidează flancul estic.

"A făcut o incursiune pe flancul estic, exact acela pentru care NATO, 28 de state îşi pun la un loc resursele militare ca să apere acest flanc. Oricât ar fi Rusia de mare putere, nu poţi face faţă la 28 de state în care intră Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Germania", a spus Băsescu.