Zeci de familii dintr-o comună din judeţul Botoşani au rămas blocate în propriile curţi după ce muncitorii au construit în faţa locuinţelor un şanţ pentru apa de ploaie, dar nu le-au mai făcut oamenilor şi podeţe pe care să poată ieşi. Unii dintre ei şi-au montat scânduri, puţin mai late decât piciorul, dar maşinile sau căruţele nu mai pot fi folosite, scrie Digi24.

În timp ce constructorul susţine că în proiect nu era prevăzută şi construcţia acestor podeţe, autorităţile locale dau vina pe oameni pentru că nu şi-au scos autoturismele din curte înainte să înceapă lucrările.

Localnicii din comuna Roma se chinuie zilnic să traverseze şanţul, ca să poată merge la serviciu ori să-şi cumpere cele necesare acasă. Cei bătrâni nici atât nu îndrăznesc. "A făcut râs la noi aici, n-ai unde ieşi. Cum să ies, că nu pot ieşi, e şănţălăul ăsta aşa, unde să ies?", spune o femeie în vârstă. "Nici n-am ieşit din ogradă, unde să mă duc, eu pot ieşi din şanţ?", adaugă o localnică.

Cât despre maşini, nicio şansă să mai fie scoase pe stradă. "Ei au făcut şanţurile şi au spus să ne facem singuri podeţele, când le-a stricat erau pe domeniul public, când să le facem nu mai sunt pe domeniul public că-s proprietatea noastră. Nu putem ieşi, nu o folosim de o săptămână", spune unul dintre şoferi.

Autorităţilor locale spun că de vină pentru această situaţie sunt oamenii care nu şi-au scos maşinile din curte înainte să înceapă lucrările.

"Nu-i nicio maşină blocată. (Reporter: Dar am filmat noi o maşină, ne-a arătat femeia că nu poate să iasă din curte) Păi aia poate-i defectă maşina. Eu ştiu că nu sunt maşini blocate, că s-a discutat cu fiecare familie, s-a anunţat că se demolează, cine a avut să iasă a ieşit", susţine Mihai Asiminicesei, viceprimarul comunei Roma.

Muncitorii care încă lucrează la modernizarea drumului spun că nimeni nu a prevăzut în proiect şi construirea de podeţe:

Reporter: Aşa aţi contractat?

Localnic: Da.

Reporter: Deci nu aveţi în contract nimic prevăzut că ar trebui să faceţi?

Localnic: Da, n-avem doamnă, n-avem.

Drumul de 9 kilometri dintre comunele Roma şi Dimăcheni a fost asfaltat cu bani de la Guvern şi a costat un 1,5 milioane de lei.