Fondurile europene pentru cultivatorii individuali de legume și cartofi din România care vor să-și modernizeze ori să-și construiască sere sau să cumpere utilaje au fost epuizate în doar o săptămână de la deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor, 27 din totalul solicitărilor înregistrate la nivel național fiind din Bihor, cu o valoare de peste 33 milioane euro.
Alte două proiecte din Bihor vizează obținerea a peste 5,3 milioane euro pentru agricultorii organizați în asociații.
„Interes extrem de ridicat”
„Interesul fermierilor pentru finanțările destinate sectorului legume și culturii cartofului este unul extrem de ridicat”, a informat, marți, Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bihor.
Potrivit unui comunicat transmis de OJFIR Bihor, „după doar o săptămână de la deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor pentru intervenția DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi, fondurile alocate pentru componenta legume – ferme individuale și pentru sectorul culturii cartofului au fost epuizate”.
La nivel național, pentru finanțările destinate cultivatorilor de cartofi au fost depuse 94 cereri, în valoare totală de 103,579 milioane euro, dintre care 6 proiecte provin din Bihor și au o valoare cumulată de 9,5 milioane euro.
În ce privește componenta legume – ferme individuale, la nivel național au fost depuse 132 cereri de finanțare, în valoare de 209 milioane euro, iar din județul Bihor provin 10 proiecte, cu o valoare de 23,97 milioane euro.
Componenta destinată formelor asociative rămâne deschisă. Până în prezent, la nivel național au fost depuse 11 cereri de finanțare, în valoare de 23 milioane euro, dintre care 2 proiecte sunt din Bihor, cu o valoare de 5,370 milioane euro. Sesiunea pentru această componentă va rămâne deschisă până la data de 20 martie 2026 sau până la atingerea plafonului maxim de depunere a proiectelor, în valoare de 45 milioane euro.
Toate proiectele depuse urmează să fie evaluate în vederea stabilirii celor care vor câștiga finanțările.
Sere, depozite, utilaje
Cererile de finanțare vizează investiții în dezvoltarea sectorului horticol și al cartofului, prin construirea de sere noi, realizarea și modernizarea de sere moderne, adaptate standardelor europene, precum și modernizarea celor existente. Totodată, proiectele prevăd și înființarea de depozite pentru legume și dezvoltarea unor mici linii de procesare a legumelor.
Pe componenta dedicată cartofului, investițiile urmăresc și achiziția de echipamente și utilaje specifice producției, realizarea de depozite pentru cartofi, precum și înființarea de linii de procesare și prăjire a cartofului.
Prin aceste investiții, materiile prime obținute de agricultori „nu mai pleacă neprocesate, ci beneficiază de valoare adăugată prin procesare și depozitare la nivelul fermei, contribuind astfel la dezvoltarea economică locală și la creșterea competitivității producătorilor”, subliniază OJFIR Bihor.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat sesiunea de depunere a proiectelor pentru intervenția DR-16 pe 19 ianuarie 2026, ora 09:00, depunerea cererilor realizându-se exclusiv online, prin intermediul platformei oficiale AFIR: https://depunerepspac.afir.ro.
Sesiunea se desfășoară în perioada 19 ianuarie 2026, ora 09:00 – 20 martie 2026, ora 16:00, iar alocarea financiară totală este de 151,383 milioane euro, din care 70,383 milioane euro pentru sectorul legume (ferme individuale), 51 milioane euro pentru sectorul culturii cartofului și 30 milioane euro pentru asociații și cooperative din sectorul legumelor.
Valoarea sprijinului financiar poate ajunge până la 2 milioane euro/proiect în cazul în care proiectele includ și construirea sau modernizarea de sere, solarii, depozite și hale.
Dacă proiectele prevăd exclusiv achiziția de utilaje și echipamente agricole destinate altor culturi decât cartoful, finanțarea este limitată la 300.000 euro/proiect, iar pentru cultura cartofului fermele individuale pot beneficia de până la 700.000 euro/proiect.
Asociațiile și cooperativele pot accesa până la 700.000 euro/proiect, indiferent de tipul de cultură, dacă proiectele nu prevăd și lucrări de construire sau modernizare.
Ponderea sprijinului public nerambursabil este de maximum 65% din totalul costurilor eligibile ale fiecărui proiect.