În zilele de sâmbătă, cele mai deranjante surse de poluare fonică a oraşului sunt, fără doar şi poate, claxoanele nuntaşilor. Un prost obicei le cere însoţitorilor mirilor să claxoneze în neştire pe traseu, spre disperarea orădenilor care s-ar bucura de liniştea unei zile libere.
De ceva timp, când pleacă de la cununia civilă, tinerii însurăţei primesc de la Primărie un pliant prin care li se transmite felicitări, dar şi rugămintea să nu claxoneze pe străzile municipiului.
Degeaba, însă, petrecăreţii tot se urcă cu genunchii pe claxoane, să le vadă toţi localnicii bolizii înveliţi în hârtie creponată. Cum nici poliţiştii nu se încumetă să oprească asemenea alaiuri, se caută o formă potrivită de sancţionare, care să reprime gălăgiosul obicei.
Bihorel le propune slujbaşilor de la Primărie să stabilească un tarif pe fiecare claxon slobozit, să vadă toată lumea cine are "bani de dar" şi cine e doar figurant.