În timp ce lumea este tot mai poluată, oamenii de ştiinţă caută măsuri mai eficiente pentru combaterea efectelor. Aşa au ajuns cercetătorii Şcolii de Sănătate Publică Johns Hopkins Bloomberg din SUA să creeze o băutură din lăstari de broccoli, care poate curăţa organismul de agenţii poluanţi.

Cercetătorii au stabilit că lăstarii de broccoli produc glucorafanină, o substanţă care la rândul ei produce sulforafan, un compus ce accelerează capacitatea organismului de a se detoxifica.

Cum în China poluarea aerului şi a apei a atins cote alarmante, în cadrul cercetării 300 de chinezi au băut amestecul de apă sterilă, ananas, suc de lămâi verzi şi pudră de lăstari de broccoli dizolvată, în timp ce un alt grup de voluntari a băut o licoare din care lipsea pudra de broccoli.

Oamenii de ştiinţă au observat că în rândul băutorilor de pudră de broccoli rata de excreţie a crescut cu 61% în cazul benzenului, o hidrocarbură cancerigenă, şi cu 23% în cazul acroleinei, o substanţă toxică ce produce iritaţii.