Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că a recepţionat complexul de bazine de înot didactice din Săcueni, realizate printr-o investiţie de 5,4 milioane lei. Este vorba despre două bazine, unul de dimensiuni mai mici (6×12.5 m) şi celălalt mai mare (25×12.5 m), care vor putea fi folosite de elevii şi locuitorii din Săcueni. 

"La recepţie au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Călin Gal, preşedintele Agenţiei de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD), Vitalyos Barna şi echipa tehnică. Întrucât în prezent reglementările la nivel naţional nu permit accesul la piscine, acesta va putea fi folosit imediat după ridicarea restricţiilor", se arată în informarea CJ Bihor. 

Complexul din Săcueni are două bazine de înot didactice, cu grupuri sanitare, vestiare şi tribune. Valoarea proiectului se ridică la 5,4 milioane de lei, iar firma responsabilă de construcţie a fost Costa Voc Impex SRL.  

"Astăzi, împreună cu dirigintele de şantier şi toată echipa tehnică, am constatat că s-au respectat standardele impuse prin proiect şi am făcut recepţia. Mulţumim firmei care a condus lucrările, Costa Voc Impex SRL, pentru faptul că a accelerat lucrările. Mulţumesc, de asemenea, primăriei din Săcueni pentru sprijinul acordat. Urmează ca Primăria să se ocupe de amenajările exterioare, adică zona de parcări, spaţiile verzi şi împrejmuirea terenului", a transmis Călin Gal, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor. 

În Bihor mai sunt în lucru alte şase astfel de baze în Nucet, Beiuş, Ştei, Salonta, Marghita şi Valea lui Mihai. Bugetul alocat pentru întreaga investiţie, inclusiv cea din Săcueni, este de 35,7 milioane de lei. Cu excepţia complexului din Salonta, unde constructorul este SC Davinci SRL, în celelalte localităţi firma care execută lucrările este Costa Voc Impex SRL.  

Consiliul Judeţean Bihor, prin Asociaţia de Dezvoltare Durabilă Bihor, gestionează programul de realizare a bazinelor didactice, al căror scop este acela de îmbunătăţire a stării de sănătate şi de dezvoltare a abilităţilor fizice ale locuitorilor din oraşele şi municipiile judeţului.