Bazinul acoperit „Crișul” din Oradea, care tocmai a fost reabilitat, va fi redenumit „Herman Schier”, după ce Consiliul Local a aprobat schimbarea în ședința din 30 iulie. Decizia îl omagiază pe profesorul și antrenorul de care se leagă perioada de aur a înotului orădean.
Propunerea, despre care BIHOREANUL a scris zilele trecute, a fost inițiată de Clubul Sportiv Municipal Oradea, administratorul bazei sportive, și a primit avizul favorabil al Comisiei Județene pentru Atribuire de Denumiri.
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, redenumirea reprezintă „un gest de recunoaștere” a contribuției pe care Herman Schier a avut-o, de-a lungul mai multor decenii, la formarea înotătorilor și la dezvoltarea școlii orădene de natație.
Fost campion național și maestru al sportului, Herman Schier a fost primul înotător român care a parcurs proba de 100 de metri liber în mai puțin de 56 de secunde.

Din 1969 a activat ca antrenor la Clubul Sportiv Crișul Oradea, unde a pregătit generații întregi de sportivi.
Bazinul, inaugurat în 1958, se află în vecinătatea Bazinului Olimpic „Ioan Alexandrescu”, astfel că cele două baze sportive vor purta numele a două personalități importante ale natației orădene.