În acest sfârşit de săptămână, de vineri până duminică, Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" găzduieşte jocurile turului II preliminar al competiţiei Euro Cup la polo pe apă, fosta Cupă LEN, cea de-a doua competiţie continentală inter-cluburi la polo.

Partidele de la Oradea contează pentru grupa M şi vor reuni echipele CSM Digi Oradea, RN Bogliasco, din Italia, BMK Kharkov, din Ucraina, şi Sintez Kazan, din Rusia. Formaţia orădeană, campioana en-titre a României, are ca obiectiv calificarea în faza optimilor de finală. În această etapă vor avea acces primele două clasate în turneul de la Oradea.


Programul turneului:
Vineri
Ora 17.45 CSM Digi Oradea - BMK Kharkov (UKR)
Ora 19.15 RN Bogliasco (ITA) - Sintez Kazan (RUS)

Sâmbătă:
Ora 18.00 CSM Digi Oradea - Sintez Kazan (RUS)
Ora 19.30 BMK Kharkov (UKR) - RN Bogliasco (ITA)

Duminică:
Ora 10.00 Sintez Kazan (RUS) - BMK Kharkov (UKR)
Ora 11.30 CSM Digi Oradea - RN Bogliasco (ITA)