Un bărbat de 46 de ani din comuna Aștileu a fost reținut de polițiștii rutieri din Aleșd, după ce a fost prins conducând beat și fără permis.
Potrivit unui comunicat transmis marți de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, bărbatul a fost depistat luni după-amiază în trafic. „La ora 14.38, pe strada Ciocârliei din localitatea Aleșd, acesta a fost depistat în trafic de polițiștii rutieri din Aleșd, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, au transmis polițiștii.
Mai mult, testarea cu etilotestul a arătat că șoferul era beat criță. „În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată în informarea Poliției.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei din sânge.
După administrarea probelor, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor. El este cercetat pentru comiterea de infracțiuni rutiere.
Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.