Un tânăr din judeţul Sălaj a murit, marţi dimineaţa, şi alţi doi au fost răniţi după ce un adolescent inconştient s-a urcat băut la volanul unei maşini fără a avea măcar permis de conducere.

Pe un drum judeţean din Sălaj, "şoferul" a lovit cu maşina din spate un grup de pietoni pentru unul dintre ei impactul fiind fatal.

La Digi 24, Maria Cristea, purtător de cuvânt al IPJ Sălaj, a declarat că accidentul a avut loc în jurul orei 4:30, pe Drumul Judeţean 191D şi a fost provocat de un tânăr de 18 ani, care s-a urcat băut la volan şi fără permis de conducere.

"Un autoturism a lovit din spate un grup format din patru tineri. Aceştia se deplasau în calitate de pietoni. Din primele cercetări de la faţa locului s-a stabilit că adolescentul în vârstă de 18 ani, în timp ce conducea autoturismul, a lovit aceşti pietoni care se deplasau în aceeaşi direcţie de mers. După impact, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile", a precizat purtătorul de cuvânt, potrivit aceleiaşi surse. 

"Evenimentul s-a soldat cu decesul unui tânăr de 23 ani din Valcău de Jos şi rănirea altor doi, de 17, respectiv 18 ani. Şoferul avea o alcoolemie de 0,80 miligrame pe litru, iar în urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că acesta nu deţine nici permis de conducere. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continua cercetările pentru conducerea fără permis, sub influenţa alcoolului, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă", a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.