Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Curtuişeni, a fost reţinut în arestul Poliţiei Bihor, după ce, luni după amiază, a provocat un accident pe un drum agricol de lângă Văşad.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, accidentul s-a produs după ce bărbatul, conducând un tractor la care era ataşată o motocositoare, pe un drum agricol din afara localităţii Văşad, a pătruns pe drumul comunal 3 fără să acorde prioritate de trecere.
Astfel, a lovit în plin un autoturism condus regulamentar, din direcţia DN 19 înspre Văşad, de un bărbat de 33 de ani, din comuna Curtuişeni.
"În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 51 de ani care conducea tractorul prezenta o concentraţie alcoolică de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", arată comunicatul Poliţiei.
În urma accidentului, toate cele cinci persoane aflate în autoturism, între care şi un adolescent în vârstă de 17 ani, au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţan Oradea, însă din fericire cu leziuni uşoare.
Tractoristul a fost reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, iar acum s-a ales cu dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.