Anastacia Louw a avut un şoc când şi-a văzut băieţelul nou-născut. Inima lui Ashleigh bate în afara pieptului, din cauza unei anomalii genetice foarte rare. Jumătate din cavitatea sa toracică nu s-a dezvoltat în viaţa intrauterină, iar cordul este acoperit doar de un strat subţire de piele.

Mama bebeluşului din Africa de Sud cere ajutorul medicilor din întreaga ţară pentru a-i ajuta copilul. "Sunt extenuată şi îndurerată. Nu am mai dormit din ziua în care l-am născut. În fiecare zi trebuie să merg la spital pentru a discuta cu diverşi specialişti care nu ştiu ce să facă având în vedere raritatea cazului", a mărturisit Anastacia.

"Mă rog în fiecare zi la Dumnezeu să-i ajute pe medici pentru ca aceştia să-l poată ajuta pe micuţul meu. Deşi mai am doi copii acasă, mă simt de parcă sunt mamă pentru prima oară", a mai spus ea.

Bunica băiatului a vorbit şi ea despre starea delicată în care se află micul pacient. "Când plânge, pielea de pe inimă se ridică şi i se poate vedea foarte clar inima", a declarat aceasta.

Pe lângă cord, rinichii bebeluşului nu funcţionează cum trebuie. Momentan, starea lui este stabilă şi nu are nevoie decât de oxigen.

"N-am mai văzut nimic de genul acesta în Africa de Sud. Suntem în permanentă legătură cu medicii bebeluşului şi ne-am oferit ajutorul", a declarat Lynda Bleazard, directorul Centrului pentru Copii cu Probleme Cardiace.