Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au început o anchetă, după ce trupul neînsufleţit al unui nou-născut a fost găsit duminică seară în parcul Palatului Baroc.

"În urma autopsierii cadavrului s-a descoperit că băieţelul era născut la termen, de două zile. Nu a fost o naştere asistată, cordonul ombilical a fost tăiat la 15 centimetri şi nu a fost legat, iar după două zile copilul a murit, din cauza hemoragiei, fiind aruncat într-o pungă", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, prim procurorul Viorel Gavra.

Potrivit lui Gavra, probe din sângele copilului au fost trimise la Institutul Mina Minovici din Capitală, pentru efectuarea unor analize histopatologice şi a se determina cine sunt părinţii acestuia. "În cauză se fac cercetări sub aspectul pruncuciderii", a mai spus Gavra.