Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Bihor a avut o misiune dificilă, dar încheiată cu bine, vineri seară.

Printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, salvatorii au fost chemaţi în colonia de romi din Tărian, unde o gravidă de 30 de ani ajunsese cu sarcina la termen. Ceaţa densă care s-a lăsat în acea seară peste judeţ a făcut însă ca ambulanţa să ajungă greu la femeie.

"Când am ajuns, n-am mai putut să o duc în maşină, pentru că travaliul era declanşat, copilul era în expulzie", a declarat BIHOREANULUI asistentul Crina Ungur, care a coordonat echipajul SAJ Bihor.

Astfel, alături de ambulanţierul Cezar Ardelean şi de cele două voluntare care au mers în misiune, Andrada Benea şi Antonia Bele, Ungur a luat singura decizie care putea salva şi mama şi copilul: să asiste naşterea în casa femeii. Asta în ciuda condiţiilor drastice de acolo!

"Nu avea electricitate, nu avea foc în casă, mai avea şi doi copii foarte mici care umblau pe acolo doar în tricou, până a venit o vecină şi i-a luat. Pe jos era pământ şi mai erau animale în casă, câini şi pisici", a explicat Ungur.

La lumina lanternei din Ambulanţă şi a telefoanelor mobile, asistena a moşit băieţelul care s-a născut cu o greutate de 3.700 grame şi, cel puţin aparent, este sănătos. Mama nu avea pregătite nici hăinuţe pentru bebeluşul ei, astfel că micuţul a fost înfăşurat în tifonul din trusa de naştere din ambulanţă şi apoi în folie izotermă. "N-au fost complicaţii, am stabilizat mama, copilul era foarte bine, şi i-am transportat apoi la spital"; a mai spus asistenta.

Ungur a mai ţinut să precizeze că naşterea s-a făcut în condiţii dificile, deloc sterile, şi tocmai de aceea echipajul SAJ Bihor se bucură că şi mama şi copilul sunt bine. "Şi după o naştere în condiţii normale pot fi diferite complicaţii, noi ne bucurăm că n-au fost", a mai spus Crina Ungur.

Cum povestea s-a terminat bine pentru mamă şi copil, echipajul care a intervenit a fost felicitat de colegii din SAJ Bihor. "Nu am făcut nimic deosebit faţă de ceea ce fac alţi colegi ai mei, toţi care lucrăm în condiţiile de urgenţă ne putem întâlni cu astfel de situaţii", a mai spus asistenta.