Pentru al patrulea an consecutiv, Oradea îşi va întâmpina turiştii cu o serie de beneficii şi gratuităţi. Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Oradea în parteneriat cu OTL, Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor (Oradea Heritage), instituţiile muzeale din oraş şi unităţile din industria ospitalităţii, reia campania "Oradea cu drag", începând cu data de 1 martie 2023.
Printre rezultatele ediţiei din 2022, derulate în perioada 15 aprilie- 31 decembrie se numără: 19 unităţi de cazare partenere, 3.013 turişti înregistraţi şi 5.262 de gratuităţi oferite în cadrul secţiilor muzeale partenere.
Prin intermediul acestei campanii, turiştii care vor fi cazaţi în una dintre unităţile de cazare din Oradea, pentru minimum 2 (două) nopţi consecutive, se vor putea bucura şi anul acesta de mai multe beneficii.
Cu ocazia lansării campaniei, se pot înscrie, începând cu 1 februarie şi până la finalizarea campaniei, cafenelele, restaurantele şi unităţile de cazare din Oradea interesate să participe la campania "Oradea cu drag", la adresa de mail office@visitoradea.com, în vederea acordării unor reduceri şi oferte atractive pentru turişti.
Printre beneficiile oferite turiştilor se numără:
1. Acces gratuit la obiectivele turistice din administrarea Fundaţiei de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor (Oradea Heritage): Turnul Primăriei Oradea, Casa Darvas-La Roche, Templul Francmasoneriei Oradea, Sinagoga Neologă Sion, Sinagoga Aachvas Rein - Sinagoga Istoriei Evreilor din Oradea.
2. Acces gratuit la toate secţiile muzeale care aparţin de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal: Muzeul Ţării Crişurilor, Muzeul Oraşului Oradea - Cetatea Oradea, Muzeul Memorial Aurel Lazăr, Muzeul Memorial Ady Endre, Muzeul Memorial Iosif Vulcan.
3. Transport gratuit pentru 24 de ore în întreaga reţea de transport public (OTL)
4. Reduceri atractive la cafenelele şi restaurantele partenere din Oradea.
Cum funcţionează aplicaţia oradealifenouveau.ro?
Site-ul www.oradealifenouveau.ro asigură o comunicare transparentă între furnizorii de servicii şi oferă conectivitate directă între unităţile de cazare, muzee şi reţeaua de transport public (OTL). Înregistrarea turiştilor, generarea codurilor de gratuităţi şi comunicarea dintre partenerii campaniei, toate se vor realiza prin intermediul acestui site. Această aplicaţie nu este destinată utilizării turiştilor.
Odată ce turistul este înregistrat în sistem, acesta va primi un mesaj care conţine codul unic şi un cod QR. În baza acestui cod unic, turistul va avea acces la toate beneficiile campaniei. Un cod poate fi folosit o singură dată şi nu poate fi transferat, acesta fiind nominal. Gratuitatea de 24 de ore pentru reţeaua de transport public din Oradea se va putea activa de către turişti prin trimiterea unui SMS la un număr special OTL. Controlorii OTL, în caz de verificare, vor avea posibilitatea să verifice valabilitatea codului unic prezentat de către turişti.
Aplicaţia este gratuită şi respectă normele GDPR în vigoare.
Campania "Oradea cu drag" Ediţia a IV-a, se va lansa în 1 martie şi va fi valabilă până în 31 decembrie 2023.
VISIT ORADEA