De-a lungul anilor, exerciţiile fizice au jucat un rol important în sistemele educaţionale ale popoarelor. În Grecia antică, perfecţiunea era concretizată prin formula "Kalos kai agatos" (om frumos şi bun), iar atingerea ei se realiza prin dezvoltarea armonioasă a tuturor însuşirilor oamenilor. Gimnastica era prezentă şi în sistemul educaţional din Roma antică. Poetul Juvenal se exprima într-una din Satirele sale: "Optandum est ut sit mens sana in corpore sano" (Este de dorit să fie o minte sănătoasă într-un corp sănătos).

În zilele noastre este unanim recunoscut rolul pe care exerciţiile fizice îl au în sănătatea fizică şi mintală a oamenilor. Oamenii de ştiinţă recomandă practicarea zilnică a exerciţiilor fizice timp de 30 de minute. Activităţile fizice previn şi limitează progresia bolilor, dar şi îmbunătăţesc fitness-ul fizic, tonicitatea musculară şi calitatea vieţii.

În schimb, inactivitatea fizică duce la creşterea riscului apariţiei bolilor cardiace, a obezităţii, osteoporozei, diabetului, depresiei, etc. Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Vanderbilt din Tenessee pe un grup de consumatori de droguri a dus la concluzia că practicarea exerciţiilor fizice contribuie la prevenirea şi tratarea dependenţei de droguri. Participarea la doar câteva şedinţe de alergare pe covorul rulant a dus la scăderea dorinţei de consum a canabisului.

Statisticile arată că România ocupă locul 3 în Europa, cu 50% din populaţie supraponderală şi 25% obeză. Îngrijorătoare sunt cifrele cu privire la obezitatea infantilă: 40% din copiii români sunt obezi. Dacă avem în vedere că în anul 2003 ţara noastră ocupa locul 23 în acelaşi tip de statistici, atunci situaţia trebuie să ne alarmeze şi să ne determine să luăm măsuri rapide. Cauzele principale ale acestei stări sunt, în principal, inactivitatea fizică şi alimentaţia incorectă, faptul că avem o populaţie lipsită de o cultură a sportului şi care răspunde provocărilor alimentare de tip fast-food.

Mi-ar plăcea ca şi în Oradea să găsim mai multe locuri publice în care să putem practica diferite sporturi, să vedem părinţi şi copii făcând împreună exerciţii fizice, aşa cum se întâmplă mai la vest de noi. Deprinderile obţinute la vârsta copilăriei devin obiceiuri când devenim adulţi!

Prof. univ. dr. Iacob Hanţiu, prorector al Universităţii din Oradea