După ce s-au bătut cu disperare pe lucrările licitate de Primărie, adjudecându-le la tarife cu 40% mai mici decât cele din proiect, constructorii se gândesc serios dacă le mai vor! Firmele Selina şi Drumuri Orăşeneşti iau în calcul varianta să renunţe la lucrările de amenajare a ieşirilor din municipiu spre Oradea şi Arad, respectiv de amenajare a giraţiei din Centrul Civic.

Asta nu pentru că i-ar da banii afară din casă! Constructorii se tem că, după ce şi-au adjudecat lucrările la cel mai mic preţ cu putinţă, nu se vor mai încadra în procentul de maxim 15% cu cât poate fi majorat preţul final după semnarea contractului.

Măsura a fost impusă de primarul Ilie Bolojan în urmă cu trei săptămâni şi a cam dat peste cap socotelile afaceriştilor, care sperau să îşi mai scoată din pârleală prin eventuale lucrări suplimentare...