După aproape un an de la stabilirea firmelor care execută prima etapă a șoselei de centură Beiuș, în lungime de 7,33 kilometri, ceea ce va degreva circulația pe DN 76 Oradea – Deva în interiorul municipiului, Consiliul Județean Bihor a anunțat și firmele care au câștigat licitația pentru un al doilea tronson de 2 km. Ambele sunt patronate de afaceriști locali controversați

În urma evaluării celor două oferte depuse pentru proiectarea și execuția Centurii Beiuș – Etapa II, a fost desemnată câștigătoare asocierea dintre firmele Drum Asfalt și Ile Viorel Construct, a căror ofertă a avut o valoare de 14,678 milioane lei fără TVA.

Cel de-al doilea tronson al centurii Beiuș va avea o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani, și două benzi de circulație, câte una pe sens, urmând să facă legătura între Centura Beiuș și DJ 764 Beiuș – Roșia – Aleșd și va asigura accesul către viitorul Parc Industrial Beiuș.

Drum Asfalt este controlată de omul de afaceri orădean Beniamin Rus, proprietarul grupului Selina, implicat în procesul de corupție al fostului șef al CJ Bihor, Alexandru Kiss, iar Ile Viorel Construct aparține unui afacerist din Tărcaia care, după cum a relatat BIHOREANUL, a fost anchetat pentru exploatări ilegale din albia Crișului Pietros, ceea ce a determinat avarierea podului peste DN 76 din Drăgănești.

Lucrările la primul tronson al centurii Beiuș, executate de asocierea formată de două firme românești (Drum Asfalt din Oradea și OPR Asfalt din Timișoara), una din Spania (Obras Publicas y Regadios) și una din Turcia (Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi) au început în luna februarie a acestui an, urmând să aibă tot două benzi, câte una pe sens, și o lungime de 7,33 km. Valoarea contractului pentru acest tronson este de 269,464 milioane lei.

Potrivit comunicatului CJ Bihor, la acest tronson au fost recepționate și decontate până acum 12% din totalul lucrărilor. Conform contractului, lucrările trebuie terminate în vara anului viitor, dar administrația județeană și-a propus finalizarea în avans, așa încât 80%- 90% să fie gata în cursul acestui an.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, prin parteneriatul dintre CJ Bihor și CNAIR.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!