Premierul italian, Silvio Berlusconi, a fost transportat de urgenţă la spital duminică seara, cu faţa însângerată şi tumefiată, după ce un bărbat l-a lovit la încheierea unui miting electoral desfăşurat la Milano, după ce în prealabil fusese huiduit de o parte din mulţime.

Oficialul guvernului italian s-a ales cu buza si doi dinti sparti, dar si cu o mica fractura nazala, sustine Paolo Klun, purtatorul de cuvant al spitalului San Raffaele, care a mai spus ca acesta a vrut sa paraseasca imediat spitalul.

Agresorul, identificat drept Massimo Tartaglia, în vârstă de 42 de ani, a fost reţinut imediat şi transferat la sediul poliţiei, iar anchetatorii au anunţat deja că acesta suferă de probleme mintale şi se află sub tratament medical de zece ani.