Beyonce dovedeşte la un an de la naşterea fiicei sale, Blue Ivy, că este într-o formă fizică de invidiat, pozând în bikini pentru celebra revistă GQ.

Desemnată de revista People drept cea mai frumoasă femeie din lume în anul 2012, cântăreaţa îşi etalează formele provocatoare, fiind îmbrăcată în bikini şi un tricou care abia îi acoperă sânii, scrie Daily Mail.

"Mă simt mai frumoasă ca niciodată după ce am născut. Nu m-am simţit niciodată atât de conectată, nu am simţit niciodată mai mult ca acum că am cu adevărat un scop pe acest pământ", a spus artista americană în luna aprilie.

Imaginea copertei revistei GQ nu a fost făcută publică, ea apărând pe site-ul Twitter.

Beyonce este căsătorită cu rapperul Jay-Z şi a născut primul copil al cuplului, Blue Ivy Carter, pe 7 ianuarie 2012.

Beyonce Knowles a devenit celebră la sfârşitul anilor '90 în calitate de membră a trupei Destiny's Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny's Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat "Dangerously in Love". Beyonce este una dintre cântăreţele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 16 astfel de trofee - trei ca membră a grupului Destiny's Child şi alte 13 în calitate de artistă solo. De asemenea, Beyonce a jucat în filme precum "Dreamgirls" (2006) şi "Cadillac Records" (2008).

Sursa: Mediafax.ro