Peste 100 de orădeni s-au dus sâmbătă după amiază, de la ora 17, la ERA Shopping Park pentru a o vedea defilând pe asistenta de televiziune Bianca Drăguşanu, ajunsă personaj monden datorită relaţiei pe care a avut-o cu designerul Cătălin Botezatu, prezent şi el la Oradea, în acelaşi timp, însă pentru a-şi prezenta colecţia la Lotus Center.

Orădenii au aşteptat peste jumătate de oră până ca prezentarea să înceapă. Pe pasarela amenajată sub cupola ERA au defilat manechinele agenţiei Graziela Models, îmbrăcate în colecţia de toamnă-iarnă disponibilă în magazinul Euphoria Style, printre care şi hainele din colecţia BBY Bianca Drăguşanu.

Prezentarea a fost împărţită în două colecţii, haine casual-business şi clubbing (înaintea căreia doi barmani au pregătit câteva cocktail-uri pentru public), iar ambele defilări au fost încheiate de Bianca Drăguşanu.

Asistenta lui Capatos a fost aplaudată de cei prezenţi, iar în pauzele dintre prezentări, zeci de fetiţe, tinere şi chiar bărbaţi s-au înghesuit să se pozeze şi să obţină un autograf de la ea.

Evenimentul s-a încheiat după ce Drăguşanca a extras câştigătoarea unei ţinute complete de la magazinul Euphoria Style, oferite în urma unei tombole.