Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" organizează, vineri, între orele 8 şi 22, Ziua Porţilor Deschise, eveniment în cadrul căruia programează manifestări de tot felul.
De la ora 10, sala de consiliu va găzdui o întâlnire metodică semestrială a bibliotecarilor publici din judeţul Bihor, în timp ce de la ora 11, Ordinul Arhitecţilor Bihor organizează atelierul de lucru "Ce înseamnă să fii arhitect", urmat de atelierul "Art Nouveau", organizat de Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Istorice.
Tot în cadrul Zilei Porţilor Deschise, de la ora 12, Centrul de Zi Iedera şi Asociaţia Down Oradea programează atelierul "Viaţa ta are valoare", urmat de o expoziţie de semne de carte realizate de copiii îngrijiţi de aceste organizaţii.
De la ora 13, în amfiteatru, va fi lansat volumul "Descoperă istoria şi valoarea" (Ed. Aquila 93), în timp ce de la ora 14, Organizaţia Femeilor Liberale propune simpozionul "Ziua Românilor de Pretutindeni" , la care vor participa istorici, preoţi şi muzeologi. De la ora 16, în cadrul Zilei Porţilor Deschise, îşi vor lansa cărţile dr. Stelian Gomboş, pr. dr. Ioan Ghitea, dr. Vasile Deac şi dr. Silviu-Iulian Sana.
Fundaţia Civika programează de la ora 17, la parterul Bibliotecii Judeţene, o nouă ediţie a proiectului "Oradea citeşte. Lecturi Urbane", sprijinit de Consiliul Elevilor de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu".
Uniunea Femeilor Bihor serbează, de la ora 17.30, în amfiteatru, 20 de ani de activitate, în timp ce, de la ora 18, vizitatorii Bibliotecii Judeţene vor putea fi martori la vernisajul unei expoziţii de benzi desenate şi pictură pe lemn semnate de prof. Ciprian Tamba. Exponatele vor putea fi văzute pe holul etajului 2, acestea fiind puse în vânzare în scop caritabil.
De asemenea, la etajul I, de la ora 19, vizitatorii vor putea urmări o demonstraţie culinară oferită de chef Mihai Cristian.
Ziua Porţilor Deschise la Biblioteca Judeţeană înseamnă şi un târg de prăjituri organizat de elevii Colegiului Economic "Partenie Cosma" în scop caritabil, expoziţia foto "Roşia Montană: Ochiul care plânge", expozanţi Adela Rusu, Cristian Ene, Gheorghe Petrila şi Teodor Radu Pantea. De asemenea, vizitatorii vor putea să urmărească anumite filme proiectate în mediatecă şi vor putea vedea o expoziţie de manuale şcolare vechi, la secţia Colecţii Speciale, de la etajul 2.
Copiii, în schimb, sunt invitaţi, de la ora 17, la teatru de păpuşi "Hansel şi Gretel" în ludotecă, respectiv la un atelier de origami şi pictură de faţă, de la ora 18, pe Secţia pentru Copii de la etajul 1.
În cadrul evenimentului, orădenii îşi vor putea face abonamente gratuite la Biblioteca Judeţeană, respectiv şi le vor putea reînnoi pe cele existente tot gratuit.