Că au fost închişi pentru fraudă, furt ori alte infracţiuni, mai mulţi deţinuţi din cadrul Penitenciarului Oradea au jucat, marţi dimineaţă, rolul unor "cărţi" în cadrul ediţiei a doua a proiectului "Biblioteca vie", iniţiat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Totodată, lor li s-au alăturat foşti deţinuţi, angajaţi ai Penitenciarului Oradea şi colaboratori pe diverse programe educative şi religioase.

Cu toţii au putut fi "împrumutaţi" de către cei interesaţi pentru a-şi prezenta poveştile. Demersul a avut ca scop înlăturarea prejudecăţilor în ceea ce priveşte sistemul penitenciar şi deţinuţii şi a fost coordonat, la nivel local, de comisar-şef de penitenciar Octavian Pop, directorul adjunct al Penitenciarului Oradea, subinspectorul Gabriel Tiponuţ (ofiţer educaţie) şi subcomisar Floarea Dudaş (asistent social).

În rolurile de cărţi vii au fost, în această ediţie, mai mulţi angajaţi ai Penitenciarului Oradea, între care subcomisarul Călin Ardelean, şef secţie interioară, asistent medical Mariana Topai şi inspectorul principal Vlad Săvescu, şef echipă operativă de intervenţie, precum şi colaboratori ai instituţiei, între care ziaristul Dinicu Braghină şi învăţătorul Petru Duma, care lucrează cu deţinuţii care parcurg acum clasele primare.  

De asemenea, au acceptat să participe la program deţinuţii Andrei Balint, Ciula Adrian, Luca Cristian Dănuţ, Traian Maghiar, Pataki Haşaş Emil, Popovici Mircea Sebastian şi Sacal Alexandru şi foştii deţinuţi Doru Cristian Lazăr, Florin Mateaş, Ioan Simoc şi Coriolan Pop-Bruchental.

Personaj cunoscut la nivel local, Coriolan Pop-Bruchental, finul co-preşedintelui PNL Vasile Blaga, a fost închis pentru contrabandă, evaziune fiscală şi fals în înscrisuri, în Dosarul Floriol. La întâlnirea de marţi, acesta a declarat că a participat mereu la acţiuni ale Penitenciarului după ce s-a eliberat şi că, joi, când în instituţie va fi Ziua Porţilor Deschise, îşi va duce prietenii să vadă cum arată viaţa în închisoare.

Întâlnirea s-a desfăşurat ca o vizită la bibliotecă, orădenii prezenţi putând să-şi aleagă "cartea" pe care doreau să o descopere şi să semneze o fişă în acest sens. În schimb, deşi acţiunea a fost anunţată din timp de Penitenciarul Oradea, prea puţini orădeni s-au dovedit a fi curioşi de întâlnirea cu mediul penitenciar. Concret, la eveniment s-au prezentat doar 11 persoane. "Ne pare rău că nu sunt mai mulţi "cititori". Probabil că şi ora aleasă este cam nepotrivită, însă regulamentul intern nu ne permite să alegem o altă perioadă a zilei", a spus subcomisar Floarea Dudaş, unul dintre organizatori.

Reporterul BIHOREANULUI a stat de vorbă cu doi dintre deţinuţii înscrişi în program, care, în linii mari, s-au arătat mulţumiţi de condiţiile de detenţie din Penitenciarul Oradea, arătând că, dacă participă la unele programe educative ori muncesc, pot beneficia de mai multe vizite decât cele patru permise pe lună, în cazul celor din regimul închis, şi primi dreptul unor pachete mai mari din partea familiei.

În încheierea evenimentului, unul dintre deţinuţii prezenţi, Adrian Balint, închis pentru furt şi conducere sub influenţa alcoolului, a recitat o poezie scrisă chiar de el în spatele gratiilor.

Penitenciarul Oradea dispune de un număr de 568 de paturi instalate la un efectiv de 470 de deţinuţi repartizaţi în regim de maximă siguranţă, regim închis şi arest preventiv, respectiv regim deschis pentru activităţi productive şi de voluntariat în exteriorul locului de deţinere.