Peste 300 de bibliotecari din toată ţara, dar şi invitaţi din Ungaria, din Republica Moldova şi SUA, participă, de miercuri până vineri, la cea de-a 24-a Conferinţă Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor din România, găzduită de Biblioteca Universităţii din Oradea.

De la debutul conferinţei, preşedintele asociaţiei, Mircea Regneală, a ţinut să laude sediul şi dotările bibliotecii universitare din Oradea, constatând că este printre puţinele construite în România post-comunistă. Totodată, Regneală le-a spus tuturor bibliotecarilor că trebuie să se conformeze noului lor statut, care depăşeşte simpla pază a cărţilor. "Bibliotecarul s-a transformat în om de referinţă, îndrumător al cititorului. Noi suntem în competiţie cu internetul", a spus şeful asociaţiei naţionale.

Pe de altă parte, Regneală a criticat Ministerul Educaţiei pentru că, susţine el, în ultimii trei ani şcolile din România nu au primit niciun leu pentru achiziţia de cărţi noi în biblioteci. "Ce ţară e asta? E dramatic", a spus şeful bibliotecarilor.

La debutul conferinţei, pe lângă şefa Bibliotecii universitare orădene, Florica Ujoc, şi prorectorul Sorin Şipoş, au mai luat parte şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Daniel Negrean, şi viceprimarul Ovidiu Mureşan. Cel din urmă a şi stârnit aplauzele bibliotecarilor după ce a spus că reţelele de socializare le taie elevilor cheful de citit. "Nu ştiu cine a inventat Facebook-ul ăsta. Jumătate din timp şi-l petrec pe Facebook. E bine că socializează, dar nu trebuie să uite cărţile", a spus Mureşan.

În cadrul conferinţei, bibliotecarii susţin peste 60 de comunicări ştiinţifice, împărţite în 13 secţiuni.