Orele de liniște sunt o amintire pentru orădenii care se învecinează cu restaurantul McDonald's din Nufărul. Pentru că localul funcționează și noaptea, servind clienții din autoturisme, parcarea este o sursă de gălăgie.

Inclusiv măsurătorile făcute de autorități au demonstrat că vecinii sunt poluați fonic, dar fără folos. „Avem reclamații similare și pentru unele biserici din oraș, dar nu prea avem ce face”, spune Samuel Milian, șeful Poliției Locale Oradea.

Discotecă în aer liber

„De ani de zile, eu și vecinii mei de bloc suntem torturați cu nivelul de zgomot ce provine de la clienții restaurantului ce funcționează lângă noi, în regim non-stop. Ne distruge sănătatea fizică și psihică”, spune un locatar din blocul C2, de pe strada Constantin Nottara, alăturat localului McDonald's.

Noaptea, restaurantul servește exclusiv în regim „drive-thru”, adică pe clienți aflați în propriile autoturisme. Produsele sunt îndrăgite de copii și adulți deopotrivă, așa că nu e de mirare că adesea zeci de mașini se încolonează până pe strada Ciheiului. Dacă ziua gălăgia amestecată cu cea a traficului de pe Bulevardul Nufărul este mai ușor de suportat, noaptea oamenii sunt scoși din sărite.

„Din mașini urlă manelele, oamenii vorbesc, se înjură, claxonează, iar motoarele mașinilor merg continuu. După ce își ridică comenzile, stau și mănâncă tot în parcare, așa că gălăgia continuă”. În plus, restaurantul are și aparate de ventilat montate pe acoperiș, care contribuie la gălăgie.

Hărmălaia cea mai mare este pe timpul verii, însă nici în anotimpurile reci nu e liniște, îndeosebi în weekenduri. „Vara e discotecă în aer liber, de-a dreptul”, zice orădeanul, care în nenumărate rânduri a filmat de la geam situația, ca să poată demonstra că familia lui este nevoită să-și petreacă nopțile în hărmălaie. „Indiferent de sezon, noi nu putem sta cu geamurile deschise. Te pui seara în pat, vrei să te odihnești și nu poți. Când ațipești, începe un cretin să urle”, reclamă un alt vecin de la etajul 3.

Deranj dovedit

Ca să demonstreze științific că este poluat fonic, bărbatul a cerut Direcției de Sănătate Publică Bihor să măsoare decibelii din apartamentul său aflat la etajul 5. Luna trecută, după ora 1 noaptea, specialiști dotați cu un sonometru au „ascultat” gălăgia și au constatat că în interiorul apartamentului nivelul era de 24,5 db, sub limita de 30 prevăzută de normele de sănătate publică, în timp ce în balconul deschis al unui vecin limita legală de 45 db era depășită, fiind înregistrat un zgomot de 57 db.

Chemați și ei, specialiștii Agenției pentru Protecția Mediului Bihor au confirmat că, în exteriorul blocului, numărul de decibeli pe timpul nopții este peste limitele legii.

Cu toate astea, nicio instituție n-a luat nicio măsură. Pe motiv că hărmălaia nu e produsă direct de restaurant, localul nu poate fi sancționat, iar DSP Bihor a precizat chiar că sonometrul nu poate identifica sursa exactă a gălăgiei, la care probabil contribuie și traficul rutier din zonă.

Cu jalba la autorități 

Nemulțumiți, peste 70 de oameni din bloc au semnat o petiție prin care cer autorităților să ia măsuri. Au depus-o la Primăria Oradea și la Prefectura Bihor, cu speranța că programul de funcționare al localului va fi limitat pe timpul nopții. Îndrăznesc chiar să viseze că restaurantul se va muta din mijlocul cartierului rezidențial undeva la marginea orașului, așa cum se întâmplă cu unități similare din Austria ori America.

Greu de crezut, însă, că s-ar putea lua o asemenea măsură. „Oamenii au făcut mai multe plângeri, dar localul nu produce o poluare fonică. În plus, legea prevede sancțiuni doar pentru depășirile înregistrate cu geamul închis, nu și pentru cele cu geamul deschis”, afirmă Samuel Milian (foto), șeful Poliției Locale Oradea. Altfel spus, oamenii ar trebui să stea non-stop cu geamurile închise...

Va urma

Milian spune că probleme similare provoacă și mai multe biserici din oraș, care au montate boxe în exteriorul clădirii și care își obligă vecinii să asculte slujbele sau să stea cu geamurile închise, ori găștile de tineri care se adună noaptea în parcul Salca.

„Avem foarte multe sesizări, dar nu prea avem ce face. Le recomandăm orădenilor să reclame tulburarea liniștii publice la Poliția municipiului, poate dacă polițiștii amendează câteva persoane care deranjează se vor potoli și alții”, sugerează Milian.

Șeful Poliției Locale se gândește cu groază că în curând se va deschide un nou McDrive pe strada Ștefan cel Mare, tot în imediata apropiere a unui bloc, deci se așteaptă ca valul de reclamații să crească. Precum coada la geamurile restaurantului...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!