Sportiva bihoreană Irina Bara (161 WTA) se află la o singură victorie distanță de calificarea pe tabloul principal de la Roland Garros. Jucătoarea din Ștei a trecut în runda a doua a calificărilor de rusoaica Anna Blinkova (108 WTA), scor 4-6, 6-4, 6-1, anunță HotNews.ro.

Favorită patru în calificări, Blinkova a cedat după două ore și 15 minute de joc, arată sursa citată.

După calificarea în turul 3 al calificărilor Openului Franţei, Irina Bara (23 de ani) şi-a asigurat un cec în valoare de 21.000 de euro şi 30 de puncte în clasamentul WTA, scrie Ziare.com.

În ultima rundă a calificărilor, Irina o va întâlni pe Caroline Dolehide (SUA, 126 WTA), cap de serie numărul 17. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o dată în acest an, la 15 aprilie, în finala turneului ITF de la Indian Harbour Beach, unde Dolehide s-a impus cu 6-4, 7-5.

În vârstă de 19 ani, Caroline Dolehide a întâlnit-o în acest an și pe Simona Halep (1 WTA), în turul trei de la Indian Wells (Premier Mandatory). Americanca a reușit să își adjudece primul set, însă liderul mondial a revenit și s-a impus cu 1-6, 7-6(3), 6-2.