Echipa naţională a României a încheiat la egalitate meciul disputat, marţi seara, cu selecţionata Norvegiei. Atacantul bihorean George Puşcaş a ratat un penalty în minutul 52, iar, nervos, antrenorul Cosmin Contra a început să-l înjure de pe margine.

Puşcaş a tras jos, iar portarul norvegian a ghicit colţul, reuşind să respingă. După meci, Cosmin Contra a recunoscut că a avut o reacţie nepotrivită faţă de jucătorul său.

Potrivit hotnews.ro, înaintea meciului s-a stabilit că în caz de penalty va trage Nicolae Stanciu şi nu Puşcaş. Se pare că acesta şi-a asumat lovitura. 

"Am avut o reacţie nelalocul ei, care nu îmi face plăcere. Nu mi-am dat seama că am avut reacţia aia, am văzut şi eu acum şi îmi cer scuze pentru reacţia aia. Eu cred că sunt lucruri care se întâmplă în fotbal şi lucrurile au fost super-vorbite imediat după meci, împreună cu George, aşa că pentru mine este un subiect închis şi pentru George la fel şi îl aşteptăm din nou să dea gol la meciul cu Suedia. Pe mine nu m-a deranjat că un jucător îşi asumă responsabilitatea şi a ratat, poate să rateze oricine, au ratat mari jucători penaltiuri, pe mine m-a deranjat că nu a respectat ce s-a vorbit înainte de joc, atâta tot. Se poate întâmpla, am vorbit cu George, totul e ok şi mergem înainte împreună să încercăm să ne calificăm. Sunt dezamăgit de rezultat, pentru că eu cred că în seara asta băieţii meritau cele trei puncte. Toată lumea e dezamăgită pentru că au făcut tot ce a fost omeneşte posibil ca să câştige acest meci şi nu am ce să le reproşez, pentru că am avut penalti ratat, am avut o ocazie imensă după 1-0 a lui Florin Andone, nu ştiu dacă a intrat mingea în poartă sau nu, am avut încă două trei ocazii prin care puteam să liniştim acest joc şi din păcate am primit un gol în minutele de prelungire, care ne face să nu mai depindem chiar de noi. Depindem de noi, dar nu în mare măsură", a declarat Contra după meci.

Întrebat la rândul lui dacă dacă i se pare normală ieşirea lui Contra, Puşcaş a răspuns: "Nu ştiu, probabil de la nervi, era presiunea prea mare, asta se întâmplă în fotbal şi trebuie să mergem mai departe. Nu ştiu, nu mă întrebaţi, nu am mai avut de-a face cu aşa ceva, dar cred că de la tensiune şi de la presiune probabil a reacţionat aşa. Trebuie să mă concentrez pe teren la ceea ce am de făcut, nu pot să răspund dacă mi se pare normal". 

România rămâne pe locul 3 în grupa H din preliminariile Campionatului European 2020.

În aceste condiţii, România este obligată să învingă Suedia (cu 1-0 sau la cel puţin două goluri diferenţă), pe Arena Naţională, la 15 noiembrie, pentru a păstra şanse la calificare. De asemenea, echipa lui Contra trebuie să obţină cel puţin un egal, trei zile mai târziu, contra Spaniei, la Madrid, în varianta foarte probabilă în care Suedia se va impune contra Insulelor Feroe, în ultimul joc al grupei.