După ce că UE ne obligă să mâncăm gândaci, acum au pus gând rău și budelor din fundul curții. Știu, tema pare la prima vedere de tot rahatul, dar asta nu înseamnă că putem trece peste ea.

Pentru a nu stârni revolta românului, măsura a fost mascată. Acum toți locuitorii sunt obligați să-și declare fosa septică. Dar ce este fosa septică, altceva decât o budă mai mare, care în câțiva ani trebuie vidanjată, dacă nu cumva între timp produsele din ea s-au infiltrat nestingherite în pânza freatică?

O să ajungem rău cu Europa asta. Văd că ne obligă să avem canalizare! Apă curentă ne-au băgat prin case, deși nimic nu se compara cu mersul la fântână. Nu ne lasă să furăm lemne din codru și trebuie să ne încălzim cu gazele rusești, scumpe și rare.

Și, ca fraierii, ne-am înghesuit să intrăm în NATO, în loc să intre Rusia în noi...

Cred, deci, că e cazul să luăm măsuri pentru păstrarea identității neamului. 

Află măsurile propuse, pe blogul lui Bihorel!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!