Răspunde la numele de Bogdan Tîrpe și Poliția l-a săltat pentru că și-a escrocat partenerii de afaceri cu 14 milioane de euro.

După față, ai zice că e un tânăr dintre aceia spilcuiți, care umblă din poartă-n poartă să-ți distribuie Turnul de Veghere. După avere, rămâi mască aflând că Parchetul a instituit sechestru pe 142 de terenuri și 9 mașini.

Rețeta era simplă: lua marfă de la clienți, pe care o garanta cu acte false, după care singura lui grijă era să îndese banii la teșcherea.

Cum organele de control au intrat de câțiva ani în adormire, escrocii au prins curaj, ajutați de o legislație croită spre desfătarea infractorilor. Dacă nu scapă prin prescriere, iese omul prin recurs extraordinar sau mai scrie o carte.

În cel mai rău caz, după doi ani de bulău, va fi curat, spălat și la fel de bogat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!